Comisia pentru drepturile omului din Noua Zeelandă lansează o anchetă națională după apariția unei „crize a locuințelor”, care este de fapt o criză a drepturilor omului, relatează Reuters.

Criza locuințelor din Noua Zeelandă are un „impact grav” asupra comunităților marginalizate și îi lasă pe mulți oameni fără adăpost, a declarat luni comisia pentru drepturile omului, care a lansat o anchetă privind piața imobiliară, aflată în plină expansiune.

Premierul Jacinda Ardern a luat la începutul acestui an mai multe măsuri, însă nu au avut niciun impact asupra prețurilor galopante ale locuințelor din Noua Zeelandă, în timp ce investitorii au profitat de ratele dobânzilor scăzute din punct de vedere istoric și de accesul ieftin la capital cauzat de programul de stimulare a guvernului pentru depășirea pandemiei.

Recomandări

LE-O DĂM ÎN VOT!
SURSE: CIUCĂ DEMISIONEAZĂ
CINE ESTE CĂLIN GEORGESCU
ALEGERI 2024
GEOANĂ RUPE TĂCEREA
VIAȚA DUPĂ EXIT POLL

Prețurile caselor din Noua Zeelandă au crescut cel mai mult dintre țările OCDE (Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică), cu aproximativ 30% doar în ultimele 12 luni.

„Criza imobiliară din Aotearoa este, de asemenea, o criză a drepturilor omului care cuprinde proprietatea asupra locuințelor, închirierea de pe piață, locuințele de stat și persoanele fără adăpost”, a declarat comisarul șef pentru drepturile omului din Noua Zeelandă, Paul Hunt, într-o declarație în care a folosit numele maori al țării.

„Are un impact punitiv, în special asupra celor mai marginalizați din comunitățile noastre”, a adăugat oficialul.

„Dreptul la o locuință decentă, deși este obligatoriu pentru Noua Zeelandă în dreptul internațional, este aproape invizibil și necunoscut în Aotearo”, a mai spus Paul Hunt.

Cât costă o casă în Noua Zeelandă

Politicile neozeelandeze inspirate de pandemie s-au tradus prin credite ipotecare mai ieftine, permițând oamenilor bogați să își mărească locuințele și să dețină mai multe proprietăți date spre închiriere, alimentând o nouă creștere a prețurilor locuințelor.

Creșterea de aproape 30% de la an la an, care se adaugă la o creștere de 90% în deceniul precedent, a blocat accesul la locuințe pentru cei care intenționau să cumpere o primă casă sau pentru persoanele cu venituri mici.

Prețul mediu al unei case în Auckland, cel mai mare oraș din Noua Zeelandă, a crescut cu 25%, ajungând la 1.150.000 de dolari neo-zeelandezi (801.320 de dolari) în luna iunie a acestui an, de la 920.000 de dolari neo-zeelandezi anul trecut.

Sub presiune, premierul Noii Zeelande a lansat în acest an o serie de măsuri pentru a impozita investitorii și a-i descuraja pe speculatori, dar acestea au avut doar un impact marginal.

Jacinda Ardern a apărat bilanțul guvernului său în materie de locuințe, spunând că a tras toate pârghiile pentru a se asigura că toată lumea are o locuință decentă.