- Bucureștenii vor avea 100 de autobuze noi electrice.
- Nicușor Dan a spus luni, 2 august 2021, că aceasta este „promisiune neonorată a fostei administrații”.
- A fost votată și majorarea prețului unui autobuz, astfel: de la suma de 480.000 de euro la 620.295 de euro.
Bucureștenii vor avea 100 de autobuze electrice noi, conform anunțului făcut de Nicușor Dan, pe 2 august 2021.
Advertisment
Cele 100 de autobuze sunt o parte a Programului Operațional Regional.
Consiliul General al Municipiului București a votat și majorarea prețului unui autobuz electric, astfel: de la suma 480.000 de euro, autobuzul ar urma să coste suma de 620.295 de euro.
Recomandări
Nicușor Dan a mai precizat luni că achiziționarea autobuzelor electrice este „o promisiune neonorată a fostei administrații”.
„Avem patru proiecte care vizează achiziția de autobuze electrice. Într-o ședință precedentă am aprobat studiul de oportunitate pentru majorarea prețului. Achiziționarea de autobuze electrice din fonduri europene a fost o promisiune neonorată a fostei administrații.
Încă din 2018 a existat o hotărâre de consiliu. Au urmat două licitații pentru că prețurile nu erau corecte pe piață. Am actualizat aceste prețuri”, a precizat Nicușor Dan.
Partenerii noștri