- Autorităţile din Bosnia şi Herţegovina au anunţat că de joi cetăţenii statelor membre, inclusiv românii, vor fi nevoiţi să prezinte, la graniţă, un test negativ COVID-19
- Pentru a se permite accesul, testul nu trebuie să fie mai vechi de 48 de ore
- Alături de Bosnia și Herțegovina, Grecia și Austria au recurs la aceeași măsură pentru cetățenii români
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a transmis, joi, că autorităţile din Bosnia şi Herţegovina au anunţat noi măsuri privind condiţiile de intrare pe teritoriul acestui stat.
Advertisment
Astfel, începând cu data de 16 iulie, cetăţenilor statelor membre UE, inclusiv cetăţenilor români, le va fi permisă intrarea în Bosnia şi Herţegovina cu condiţia prezentării unui test COVID-19 negativ efectuat în ultimele 48 de ore anterior momentului intrării în Bosnia şi Herţegovina.
Totodată, potrivit informaţiilor comunicate de autorităţile din Bosnia şi Herţegovina, regimul de tranzit rămâne neschimbat, nefiind necesară prezentarea certificatului medical solicitat în cazul şederii.
Recomandări
„Cetăţenii români pot tranzita Bosnia şi Herţegovina numai în scopul revenirii în România/ în statul de reşedinţă, cu condiţia să nu se cazeze / să înnopteze pe teritoriul BiH. Tranzitul în scop turistic este permis doar pe coridorul Neum (Croaţia-Bosnia şi Herţegovina-Croaţia). În ceea ce priveşte transportatorii de mărfuri, au fost ridicate toate restricţiile de circulaţie pentru această categorie”, se arată în comunicatul transmis, joi, de MAE.
MAE reaminteşte că pentru a intra pe teritoriul Bosniei şi Herţegovina rămâne în vigoare obligativitatea folosirii paşaportului şi nu a cărţii de identitate, ca document de călătorie.
În urmă cu câteva zile, Austria a anunţat că permite românilor intrarea în ţară doar dacă au test negativ de COVID-19, nu mai vechi de 4 zile, tradus în germană sau engleză.
De asemenea, orice român care are un sejur planificat în Grecia nu poate intra în această ţară dacă nu se testează pentru coronavirus cu cel mult 72 de ore înainte.
- LIVE UPDATE. Război în Ucraina, ziua 803. Rusia continuă bombardamentele asupra orașelor Harkov, Donețk și Cernihov
- Albumul „The Tortured Poets Department” al lui Taylor Swift a revenit pe primul loc în SUA în a doua săptămână de lansare
- VIDEO. Madonna a susținut un concert gratuit în Rio de Janeiro. Peste un milion de persoane au venit să o asculte
- VIDEO. Lando Norris a câștigat Marele Premiu de la Miami într-o cursă de Formula 1, împotriva adersarului său, Max Verstappen
- Adrian Sârbu: Democrația reală înseamnă că tu, cetățeanul, ai putere decizională. Monopolul partidelor din România trebuie spart
Partenerii noștri