- DSP Arad vrea să le ceară medicilor de familie să îi vaccineze anti-Covid-19 pe doritori indiferent dacă folosesc sau nu toate cele 5 doze aflate într-un flacon de Johnson & Johnson. Autoritățile își asumă astfel riscul de a risipi dozele nefolosite dintr-un flacon deschis.
- România are azi 181 de cazuri noi de coronavirus. 12.816 de doze de vaccin au fost administrate în ultimele 24 de ore.
- BNR a majorat estimarea de inflație pentru sfârșitul acestui an, de la 4,1% la 5,6%. Printre cauzele principale se numără: prețurile ridicate la energie, spune guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.
- Cei peste o sută de pompieri români, care ajută la stingerea incendiilor din Grecia, sunt lăudați de presa elenă. „Sunt de pe o altă planetă”, scrie o publicație din Grecia.
- O organizație condusă de laureata premiului Nobel Svetlana Alexievich a fost desființată de regimul de la Minsk. A fost înființată în 1989 și reunea scriitori, editori și traducători.
- Pentagonul a stabilit și data limita pana la care militarii americani trebuie sa se imunizeze împotriva Covid. 15 septembrie, potrivit unui document obținut de AP.
- Statele Unite anunță că vor impune noi sancțiuni Belarusului. Canada a făcut-o deja. Canadienii au impus sancțiuni legate de industria petrolieră, prelucrare potasiu și sectorului bancar.
- Faimosul Tower bridge din Londra s-a blocat. Cele doua brațe ale sale se deschid pentru trecerea navelor și azi nu au mai putut fi închise. Sistemul care deschide și Închide podul a fost modernizat in 1976.
- Atacantul belgian al celor de la Inter Milano, Romelu Lukaku, se va întoarce la Chelsea. Clubul londonez a oferit 115 milioane de euro pentru el, iar Lukaku a plecat la Londra pentru a semna înțelegerea.
- Mâine de la ora 15.30 are loc lansarea noul Me Mix 4 de la Xiaomi. Acesta va avea camera frontală sub display, prima dată când această tehnologie vine pe un telefon comerciabil.
Advertisment
Recomandări
Partenerii noștri