• Periajul corect previne apariția bacteriilor la nivelul gingiei
  • Copiii nu trebuie să adoarmă cu biberonul în gură, pentru ca zahărul se depune și favorizează apariția cariilor
  • Dinții de lapte nu trebuie neglijați, ci trebuie periati imediat ce apar

Când copiii își înving teama și ajung la dentist, de obicei, e pentru că durerea e mai puternică. Poate fi prevenită însă, dacă părinții respectă niște reguli simple, imediat ce apar dinții de lapte. E important să facă asta, mai ales în această perioadă, când cabinetele dentare sunt închise.

Bilal Takouzli, medic stomatolog, îți explică: „Educația dentară începe cu părinții. Ei trebuie să știe că, din momentul în care i-au erupt dinții copilului, trebuie sa aibă grijă de ei. Cel mic nu trebuie să doarmă noaptea cu laptele în gură, trebuie să clătească gura imediat sau să bea apă imediat după ce a băut lapte„.

Poate ti se pare excesiv, dar teoria care spune că dinții temporari nu sunt importanți e total greșită. Dinții de lapte coexistă cu cei definitivi, iar dacă primii sunt cariați, bacteriile îi pot distruge și pe cei care vor rămâne pentru tot restul vieții. În plus, aceleași bacterii pot afecta și gingiile.

Recomandări

IOHANNIS: RO E ÎNTR-O SITUAȚIE COMPLICATĂ
CARE E SOARTA TIKTOK
PSD SE RETRAGE DIN COALIȚIE
NETANYAHU DISCUTĂ PACEA
BOOTS ON THE GROUND
JURNALISM (IN)DEPENDENT

De la apariția primilor dinți, copilul trebuie învățat să se spele corect. Dacă părintele nu poate să-l învețe cum să se spele corect pe dinți sau nu știe, atunci poate să caute sfatul unui medic specialist in pedodonție„, recomandă stomatologul.

Și sunt destui dentiști care oferă consultații online în această perioadă. Unii îți vor recomenda probabil degetarul din silicon, care poate ajuta la calmarea gingiilor. Iar după ce copilul împlinește 1 an, poți să îi cumperi o periuță specială.

Dacă reușim să facem aceste 3-4 lucruri, lucrurile vor fi ok pe viitor, pentru că copilul va ști că trebuie să se ducă, în momentul în care a apărut problemuța, se duce și rezolvă la medic„, mai spune Bilal Takouzli .

Problemele pot fi cauzate și e zahăr, așa că evită, pe cât posibil, să îi dai copilului dulciuri și sucuri acidulate. Deși e dificil, încearcă să nu-ți lași copilul să-și suga degetul, pentru că obiceiul poate duce la alinieri anormale ale dinților. Iar când cabinetele stomatologice se vor redeschide, nu strică o consultație de rutină sau o sigilare a dinților – procedura protejează smalțul dinților.