• Un grup de 14 români au reușit să intre, vineri, în Aeroportul din Kabul și așteaptă să fie evacuați din Afganistan, informează Ministerul Afacerilor Externe.
  • Sunt românii care nu au putut fi luați pentru că nu au reușit să ajungă în zona sigură, de unde a fost luat încă un român, vineri.

Vineri dimineața, un grup format din 14 cetățeni români a fost transferat în incinta Aeroportului internațional din Kabul, potrivit MAE.

Români sunt acum în siguranță în incinta aeroportului și pregătiți pentru evacuare pe cale aeriană.

„Cei 14 cetățeni români sunt angajați ai unei companii de securitate cu activități în Afganistan. Aceștia s-au aflat până în cursul acestei dimineți (vineri – n.r.) într-o bază militară din afara aeroportului internațional, fiind transferați în incinta aeroportului în urma unor demersuri extrem de complexe și dificile realizate încă de la începutul săptămânii în curs de către autoritățile române din cadrul Celulei de criză interinstituționale, în coordonare cu și cu sprijinul unor parteneri internaționali ai României și în cooperare cu compania angajatoare”, transmite MAE, într-un comunicat de presă.

Recomandări

OFICIAL ÎN SCHENGEN
CE CÂȘTIGI LA GALA ZF?
PUTIN TESTEAZĂ ORȘENIK
BIDEN RESPINGE ICC
MANDAT PENTRU BIBI
VREMEA REA ÎNCHIDE A1

Acești 14 cetățeni români vor putea astfel să fie evacuați cu următorul zbor al aeronavei militare românești staționate în prezent la Islamabad.