• Evenimentul culinar găzduiește în jur de 80 de oaspeți.
  • Restaurantul Poesia este deschis de la ora 19:00 până la 23:00.
  • Fortaleza do Guincho, Costes și Costes Down sunt cele 3 restaurante ale lui Miguel.
  • În 2008, deschide primul restaurant la Budapesta premiat cu o stea Michelin.

Păstrăv curcubeu cu sos de gulie și unt. Cum îți sună? Unul dintre bucătării care i-a gătit Madonnei și lui Brad Pitt se află în acest weekend la restaurantul Poesia.

Chef Miguel îi surprinde pe bucureșteni cu cele mai inedite preparate culinare cu arome mediteraneene.

„Vom începe cu niște gustări de bun venit, niște roșii de vară în moduri diferite. Apoi vom avea conopidă picantă prăjită, fructe uscate și struguri. Pește curcubeu cu sos de gulie și unt . Avem carne de vită maturată, un desert cu lămâie și unul cu paprika”, a spus Chef Miguel.

Recomandări

OFICIAL ÎN SCHENGEN
CE CÂȘTIGI LA GALA ZF?
PUTIN TESTEAZĂ ORȘENIK
BIDEN RESPINGE ICC
MANDAT PENTRU BIBI
VREMEA REA ÎNCHIDE A1

Chef Miguel are 3 restaurante europene cu câte o stea Michelin fiecare

Maestrul bucătar a povestit cu entuziasm despre pasiunea sa pentru bucătărie și despre drumul pe care l-a parcurs pentru a ajunge până acolo.

„Studiam într-o universitate în Londra și nu știam să gătesc. Nu știam să gătesc nimic când aveam 22 de ani. Și apoi am urmat o școală cu profil de management hotelier, unde m-am specializat în arta culinară. În anul următor am avut un curs de gastronomie, un curs de artă culinară. Și apoi am aflat care îmi este pasiunea. Am fost foarte norocos să fac ceea ce îmi place”, a povestit Chef Miguel.

Miguel este specializat în bucătăria clasică franceză și lucrează în restaurante de top din Anglia, Franța și Spania

Bucătarul portughez ne-a povestit ce este important pentru el într-un preparat culinar.

Cele mai importante sunt aromele. Felurile de mâncare pot arăta bine, poți să ai multe ingrediente în jurul tău, dar cele mai importante, în final, sunt mereu aromele”, a explicat Chef Miguel.

În 2008 a simțit că este gata să facă următorul pas și să conducă singur un restaurant.

Și-a trimis CV-ul peste tot în lume și a reușit în Budapesta, cu restaurantul Costes, primul restaurant din Europa Centrală premiat cu o stea Michelin.