• Trasul cu arma în poligon este sportul care capătă tot mai mulţi adepţi în România.
  • Vasile este manager şi trage cu arma în poligon ca să se relaxeze după serviciu.
  • Preţul unei sesiuni de tragere cu arma costă de la 85 de lei în sus şi eşti asistat mereu de un instructor.

Eşti în căutare de adrenalină sau vrei să te deconectezi? Află că trasul cu arma în poligon este varianta aleasă de tot mai mulţi români în ultima perioadă.

Dacă vrei să trăieşti şi tu senzaţii tari, nu trebuie să ai permis de armă pentru că eşti asistat mereu de un instructor.

Între pereţii antifonaţi cu căştile pe urechi, Vasile îşi găseşte relaxarea, după o zi încărcată la compania pe care o conduce.

Recomandări

CIOLACU: „RO ESTE INSTABILĂ”
INTERSTELLAR ARE SUCCES
BITCOIN INTRĂ ÎN LUX
DAC-AȘ FI PREȘEDINTE...
CE URMĂREȘTE RUSIA?
NOI AUDIERI LA TIKTOK

„Îmi place foarte mult să trag cu arma, este şi motivul pentru care vin la poligon periodic, o dată pe săptămână”, spune Vasile Zăpârțan, manager.

Vrei să te deconectezi? Trasul cu arma în poligon, este o variantă. Tot ce trebuie să faci este să fii atent la explicaţiile instructorului şi să te concentrezi.

„Arma pe ţintă, faceţi cursa liberă, vă opriţi puţin, ochiţi şi uşor de tot cu blândeţe apăsaţi trăgaciul. Bun. Începem?”, spune instructorul.

Cât costă o ședintă în poligon, în funcție de arma aleasă

Pentru începători, trasul cu arma e pură adrenalină, spune Denisa. O şedinţă de tragere cu tot cu instructaj costă 85 de lei.

„E o experienţă nouă şi de foarte mult timp mi-am dorit să fac asta. E o adrenalină, maximă, nu ştiu cum să o explic”, mărturisește Denisa, clientă.

„Sunt o grămadă de persoane care îşi petrec următoarele două ore, după opt ore chinuitoare la serviciu, la noi în poligon. La pistol, costul unei şedinţe de tragere este 85 de lei, iar la armele cu ţeavă lungă, o şedinţă de tragere costă 150 de lei”, explică Horațiu Popa, directorul poligonului.