• Dinu se afla în vizită la rude în SUA, când s-a infectat cu coronavirus
  • Timp de două săptămâni, Dinu nu a putut să se ridice din pat sau să mănânce
  • Medicii din SUA i-au prescris bărbatului doar o pastilă de azitromicină pe zi
  • Dinu s-a tratat acasă, aşa cum i-au recomandat medicii din Statele Unite

Dinu are 59 de ani si este tatăl a şapte copii. Una dintre fiicele sale  locuieşte în Statele Unite, iar la începutul anului, Dinu a mers în vizită la ea, împreună cu soţia.

Vacanţa nu a fost însă aşa cum se aşteptau, pentru că bărbatul a început să se simtă foarte rău.

”Mă gândeam la început că am făcut o criză de fiere, că aveam simtome de astea de rău. Apoi ultimele zile a continuat cu vărsături  şi atunci am ajuns la urgenţă. Au decis să îmi dea azitromicină, să iau câteva zile. Am stat două ore la urgenţă. Mi-a dat tratamentul respectiv şi m-au trimis acasă”, a declarat Dinu .

Recomandări

CE DEVINE LUMEA?
PLANUL ARMATEI GERMANE
ROMÂNII SE TEM DE EȘEC
GATA DE RĂZBOI?
A ATINS O COARDĂ SENSIBILĂ
MANDAT DE ARESTARE

Iniţial, medicii de peste ocean i-au spus lui Dinu că are pneumonie. Apoi, după câteva zile, l-au anunţat şi că testul pentru coronavirus a ieşit pozitiv. Cu toate acestea, l-au lăsat să se trateze în continuare acasă. Singurele remedii au fost o tabletă de antibiotic pe zi şi multe lichide.

”Numai lichide. În rest, nu simţeam nevoie de altceva. Soţia a avut gijă de mine. Cât timp aţi stat în pat? Două săptămani… şi apă cu lămâie şi ceaiuri. Cum vă simţeaţi? Tot rău, amar în gură, nu aveam gust. Mai tuşeam, mă simţeam slăbit. Nu puteam dormi, doar câteva ore. Nu aveam putere şi tot timpul mă trezeam noaptea cu gura uscată”, a mai precizat Dinu.

Deşi în casă erau încă alte patru persoane, doar ginerele lui Dinu a mai luat virusul. Din fericire, şi-a revenit mai repede, iar simptomele lui au fost mai uşoare. Acum, toată lumea e vindecată. Cu toate acestea, familia trebuie să mai rămână în carantină încă două săptămâni.