Elevii şi preşcolarii încep luni un nou an şcolar, în condiţii de pandemie. Toţi cei 3 milioane de elevi au început cursurile în format fizic.
Advertisment
În noul an şcolar elevii vor merge la şcoală până la atingerea ratei de infectare de 6 la 1.000 de locuitori, iar după depăşirea acestei rate de infectare toate cursurile vor trece în online.
Când apare un caz pozitiv de COVID-19 într-o clasă, în cazul învăţământului preşcolar şi de clasele până la a şasea, elevii din clasa respectivă trebuie să continue online timp de 14 zile, dar pot reveni din ziua a opta prin testare antigen rapidă, dacă rezultatele sunt negative. În plus, purtarea măştii nu mai este obligatorie în spaţiile deschise, în curtea şcolii, cu excepţia festivităţilor şcolare. Atunci masca este obligatorie, iar timpul activităţii este limitat la o oră şi jumătate.
Recomandări
În ceea ce priveşte rata de vaccinare a personalului din sistemul de învăţământ preuniversitar de stat şi din sistemul de învăţământ superior de stat şi privat, Ministerul Educaţiei susţine că a ajuns la 61%.
„Astfel, din totalul de 317.531 de angajaţi ai sistemului naţional de învăţământ, s-au vaccinat 193.430 de persoane, reprezentând o rată generală de vaccinare de 61%. Faţă de ultima raportare, se înregistrează un plus de 8.257 de persoane vaccinate în sistemul naţional de învăţământ“, a transmis instituţia.
Pe 4 septembrie, ultimele date disponibile de la Ministerul Educaţiei, circa 199.108 de elevi au fost vaccinaţi, dintre care 36.959 din categoria de vârstă 12 – 15 ani şi 155.149 de elevi din grupa de 16 – 19 ani.
În ultimii ani, numărul elevilor din sistemul românesc de învăţământ preuniversitar a fost în scădere de la un an la altul. În anul şcolar 2019-2020, sistemul de învăţământ preuniversitar românesc a cuprins 2,94 mil. de elevi, înregistrând o scădere de peste 32 de mii de elevi faţă de anul şcolar anterior, conform datelor de la Ministerul Educaţiei.
Pentru anul şcolar 2020-2021, Ministerul Educaţiei nu a publicat statistica oficială, însă conform declaraţiilor lui Sorin Cîmpeanu, numărul elevilor a fost de circa 2,93 de milioane, de asemenea în scădere faţă de anul precedent.
Numărul cadrelor didactice din învăţământul preuniversitar a scăzut în fiecare an în ultimii patru ani, conform datelor de la Institutul Naţional de Statistică. Dacă în 2017 erau aproape 174.500 de cadre didactice în învăţământul preuniversitar din România, în 2020 numărul lor ajunsese la circa 173.500. De altfel, România a fost ţara din Uniunea Europeană cu cel mai mare raport al numărului de elevi alocaţi unui cadru didactic din învăţământul primar în anul 2019, după cum arată datele de la Eurostat, Oficiul European de Statistică.
Astfel, un cadru didactic din învăţământul primar din România a fost responsabil de educaţia a circa 19,4 elevi de şcoală primară în 2019, în scădere de la un raport de 19,5 elevi per cadru didactic în 2018. Nici la capitolul rezultatelor şcolare nu stăm bine. Circa 43% – 47% dintre elevii români cu vârsta de 15 ani sunt în zona analfabetismului funcţional, iar 15% dintre elevii de clasa a VIII-a obţin o notă mai mică de 2 la Evaluarea Naţională. Mai mult, aproape 50% dintre elevii din mediul rural nu iau nota 5 la matematică la acest examen, după cum susţine Liliana Romaniuc, profesor de matematică şi consilier în guvernul României. Ea afirmă că specialiştii din educaţie recomandă trei direcţii pentru ameliorarea acestor rezultate.
Partenerii noștri