• Un grup de astroficizieni a creat cea mai mare hartă tridimensională a Universului
  • Proiectul a durat 20 de ani
  • Realizarea hărții va ajuta omenirea să înțeleagă mai bine istoria cosmosului, spun specialiștii

Un grup de astrofizicieni a creat cea mai mare hartă tridimesională a universului, care adună în același loc 11 miliarde de ani de istorie, relatează BBC.

Realizarea ei a durat 20 de ani, iar în proiectul The Sloan Digital Sky Survey au fost implicați sute de cercetători, de la mai multe instituții din întreaga lume. Informațiile au fost colectate de-a lungul timpului cu diferite telescoape, iar măsuratorile au vizat mai mult de 2 milioane de galaxii, formate în 11 miliarde de ani de istorie a cosmosului.

Oamenii de știință spun că acum pot înțelege și studia mai bine dezvoltarea Universului.

Recomandări

OFICIAL ÎN SCHENGEN
CE CÂȘTIGI LA GALA ZF?
PUTIN TESTEAZĂ ORȘENIK
BIDEN RESPINGE ICC
MANDAT PENTRU BIBI
VREMEA REA ÎNCHIDE A1

„Cunoaștem destul de bine atât istoria antică a Universul, cât și istoria sa recentă de expansiune, dar avem o gaură imensă în mijlocul celor 11 miliarde de ani. De cinci ani am lucrat pentru a umple acest gol, iar acum folosim informațile pentru a oferi cel mai substanțial progres din domeniu”, a spus Kyle Dawson, unul dintre coordonatorii proiectului.

Harta a dezvăluit materialele timpurii care au definit structura Universului, începând cu momentul în care acesta avea doar 300.000 de ani vechime. Cercetătorii au folosit harta pentru a măsura diverse tipare și semnale din diferite galaxii cu scopul de a înțelege expansiunea Universului, în diferite momente din istorie.

Echipa de oameni de știință a mai descoperit și o „misterioasă componentă invizibiă, numită energie neagră”, care a cauzat accelerarea expansiunii Universului în urmă cu aproximativ 6 miliarde de ani.

Coordonatorii proiectului spun că misiunea lor este departe de a fi încheiată: „Lucrăm la a dezvolta echipamentul necesar pentru noua fază a proiectului, maparea stelelor și a găurilor negre. Așteptăm cu nerăbdare noile descoperiri în următorii 20 de ani”.