Alianţa pentru Unirea Românilor „deplânge paralizia instituţiilor statului în faţa unei acţiuni evidente de dare de mită a candidatului la şefia PNL, Florin Cîţu, şi atrage atenţia asupra încălcării Constituţiei de către Klaus Iohannis, prin susţinerea unui om politic la preşedinţia unui partid”.

Cei doi co-preşedinţi ai AUR cer autorităţilor statului să se autosesizeze.

„De câteva luni, o ţară întreagă este blocată de Congresul PNL. Toate autorităţile sunt în stand-by, în aşteptarea deznodământului de sâmbătă. Dar disperarea este atât de mare, încât Iohannis însuşi a ajuns să dea declaraţii de susţinere a candidatului Florin Cîţu şi să anunţe că va fi prezent la eveniment, pentru a transmite un mesaj clar inclusiv de acolo. De cealaltă parte, Cîţu foloseşte resursele din bugetul public pentru a-şi cumpăra voturile în văzul tuturor, fără nicio ruşine. Guvernul i-a anunţat recent pe primari că vor primi bani suplimentari pentru proiecte şi salarii, neprevăzuţi în bugetul pe 2021, fix în preajma alegerilor interne din PNL. Totul trebuie să lucreze în favoarea lui Cîţu şi pare că nimic altceva nu mai contează: Constituţie, legi, bun simţ”, a declarat deputatul George Simion, co-preşedinte AUR.

Recomandări

OFICIAL ÎN SCHENGEN
CE CÂȘTIGI LA GALA ZF?
PUTIN TESTEAZĂ ORȘENIK
BIDEN RESPINGE ICC
MANDAT PENTRU BIBI
VREMEA REA ÎNCHIDE A1

„La PNL are loc nu un festival al democraţiei, ci un festival al penalilor. Cerem DNA şi altor organisme cu rol de investigare să iasă din amorţeală, să se autosesizeze şi să ancheteze posibilele fapte de corupţie săvârşite de Florin Cîţu. Cîţu are antecedente penale, este un fost puşcăriaş, iar conduita sa pare că nu s-a schimbat foarte mult de atunci. În ce-l priveşte pe preşedintele Iohannis, acesta a încălcat cu bună-ştiinţă Constituţia şi o face cu îndrăzneală, pentru că se bazează pe non-combatul PSD”, a precizat senatorul Claudiu Târziu, co-preşedinte AUR.

Congresul PNL va avea loc sâmbătă, la Romexpo, cu 5.000 de persoane, în condiţiile în care rata de incidenţă la nivelul Bucureştiului este, joi, de 3,65 la mie, în creştere faţă de miercuri, când a fost 3,3 la mie.