• Un fermier rus a murit după ce a încercat să demonstreze un truc cu o viperă vie, în timp ce colegii săi îl filmau.
  • Șarpele l-a mușcat de limbă în repetate rânduri, în timp ce acesta îl băga în gură.
  • Înghițirea șerpilor este un fenomen frecvent în această zonă.

Miercuri, un bărbat în vârstă de 55 de ani din regiunea Astrahan din Rusia a fost filmat în timp ce încerca să facă un „truc de înghițire a șerpilor” pentru a-și impresiona prietenii, scrie The Daily Mail.

Individul a fost dus la spital, doar că, în pofida încercărilor depuse de medici, nu a mai putut fi salvat.

„Pe 22 septembrie, un cetățean a ajuns la secția de terapie intensivă a spitalului regional Kharabalin, unde a murit câteva minute mai târziu. Potrivit datelor preliminare, acesta se distra cu prietenii pe câmp, când și-a băgat un șarpe în gură”, relatează vineri Direcția regională de investigații a ICR, menționată de agenția rusă Interfax.

Recomandări

OFICIAL ÎN SCHENGEN
CE CÂȘTIGI LA GALA ZF?
PUTIN TESTEAZĂ ORȘENIK
BIDEN RESPINGE ICC
MANDAT PENTRU BIBI
VREMEA REA ÎNCHIDE A1

Potrivit poliției, înghițirea șerpilor este un fenomen frecvent în această zonă

Acesta a murit în urma unui șoc anafilactic, iar autoritățile au rugat populația să nu atragă atenția oamenilor încercând să înghită șerpi, pentru că ar putea muri.

„Nu ar trebui să mai încercați să înghițiți șerpi sau să faceți alte experimente care vă pot face rău”, se precizează în anunțul poliției, informează The Daily Mail.

Clipul video a devenit viral după ce a fost distribuit pe rețelele de socializare. Potrivit autorilor videoclipului, acest bărbat a reușit să realizeze acest „truc de înghițire a șarpelui” de mai multe ori, iar de data aceasta i-a fost fatal.