• În aproximativ 24 de ore Germania va avea un nou cancelar.
  • Angela Merkel se retrage de la putere după 16 ani în postura de cancelar.
  • Ca Germania să rămână stabilă, Merkel spune că Armin Laschet trebuie să câștige.
  • Iulian Chifu, analist de politică externă: „Avem o șansă foarte mare să ne aflăm în premieră în fața unei coaliții formate din câte trei partide, și nu două cum am avut până la aceasta oră sau, cum era tradițional, un singur partid”.

În Germania au loc azi alegeri legislative care vor marca sfârsitul erei Merkel. Aflată la putere de 16 ani, creștin-democrata Angela Merkel a anunțat în urmă cu trei ani că nu se va prezenta pentru un al cincilea mandat.

Cine ar putea fi noul cancelar al Germaniei și cum ar putea schimba politica Uniunii Europene

„În momentul de față, bătălia se dă între principalele două partide, de altfel parteneri în marea coaliție, creștin-democrații CDU/CSU, cu Armin Laschet, succesorul Angelei Merkel. Pe de altă parte, social-democrații, cu actualul ministru al Finanțelor, Olaf Scholz. Între cei doi se va da bătălia pentru cancelarie, însă mai important este cu cine se va alia fiecare dintre ei. Pentru că soluțiile sunt multiple, dar și ele au limitările de rigoare.

De data aceasta avem o șansă foarte mare să ne aflăm în premieră în fața unei coaliții formate din câte trei partide, și nu două cum am avut până la aceasta oră sau, cum era tradițional, un singur partid. Și orice acord de coaliție atât de largă poate crea dificultăți. Vom vedea care este rezultatul la urne, undeva la ora 18:00, atunci se închid urnele și vom avea primele rezultate. Însă, negocierile de coaliție vor dura 3-4 luni, așa s-a întâmplat între CDU/CSU și SPD în urmă cu patru ani”, a explicat Iulian Chifu.

Recomandări

OFICIAL ÎN SCHENGEN
CE CÂȘTIGI LA GALA ZF?
PUTIN TESTEAZĂ ORȘENIK
BIDEN RESPINGE ICC
MANDAT PENTRU BIBI
VREMEA REA ÎNCHIDE A1

Ce moștenire lasă Angela Merkel germanilor

„Este un politician excepțional. Marchează istoria Germaniei și istoria Europei în diferite formate. Ea a concluzionat integrarea Germaniei, acum având o singură Germanie, în ciuda diferențelor care se mențin între diferitele landuri. Pe de altă parte, este cea care a și relansat Uniunea Europeană, în mod specific prin formulele de atractivitate nouă, găsite odată cu acceptarea mutualizării datorie pentru relansarea economică în perspectiva combaterii crizei economice post-Covid. Și aici este un punct extrem de important care rămâne în moștenirea sa.

Partea mai puțin avantajoasă vine la nivelul partidului său, pentru că doamna Merkel, fiind o personalitate puternică, a validat zicerea că la umbra stejarului falnic nu mai crește niciun alt copac cu șansă de a răzbi la lumină. Este motivul pentru care azi discutăm despre alternative și posibilități. SPD a intrat săptămâna trecută, în premieră, deasupra CDU/CSU, deci deasupra partidului Merkel, și este posibil ca Armin Laschet să nu fi fost soluția cea mai bună și cea mai eficientă, însă, în lipsă de alte formule, s-a mers pe aceasta.

Eu sunt încrezător, personal, în victoria creștin-democraților, pe de altă parte cred că varianta cea mai stabilă rămâne varianta marii coaliții. Însă, aici este de văzut și rezultatele. Contează enorm de mult pentru că 25-23% în varianta ultimelor sondaje ne arata o coaliție fie foarte fragilă, fie imposibil de a trece majoritatea. De aici înclinațiile fiecărei părți de a se îndrepta spre formule de trei partide, care și acestea sunt mai complicate. Și aceasta este o moștenire a Angelei Merkel, de data aceasta la nivelul partidului său și la nivelul politicii germane”, a adăugat Iulian Chifu.

Angela Merkel nu își va părăsi funcția imediat. Ea va asigura afacerile curente până la desemnarea unui succesor de către Bundestag, iar această perioadă de tranziție poate dura săptămâni sau chiar luni, până când partidul care s-a plasat în frunte își găsește o majoritate și își negociaza un contract cu partenerii. În 2005, CDU și SPD au avut nevoie de două luni pentru a forma un Guvern.