• Preşedintele SUA a primit, luni, a treia doză a vaccinului anti-COVID-19.
  • Joseph Biden i-a îndemnat pe cetăţenii americani să se vaccineze, informează site-ul Axios.com.

Centrul american pentru Controlul şi Prevenirea Epidemiilor (CDC) a emis săptămâna trecută o recomandare privind administrarea celei de-a treia doze de vaccin Pfizer-BioNTech pentru milioane de persoane, inclusiv cele peste 65 de ani sau care prezintă riscuri de a dezvolta forme grave de COVID-19.

Preşedintele Joseph Biden a primit luni a treia doză de vaccin Pfizer-BioNTech.

„Dacă sunteţi vaccinaţi complet şi sunteţi protejaţi de forme severe, chiar dacă vă infectaţi, sunteţi în siguranţă. Noi vom face tot posibilul pentru a menţine acest lucru prin doze suplimentare. Vreau să fiu foarte clar: dozele suplimentare sunt importante, dar cel mai important lucru este să avem cât mai multe persoane vaccinate”, a afirmat Joseph Biden.

Recomandări

OFICIAL ÎN SCHENGEN
CE CÂȘTIGI LA GALA ZF?
PUTIN TESTEAZĂ ORȘENIK
BIDEN RESPINGE ICC
MANDAT PENTRU BIBI
VREMEA REA ÎNCHIDE A1

Soţia preşedintelui SUA, Jill Biden, nu a primit a treia doză alături de el. Joseph Biden a declarat că ea este ocupată, dar va primi mai târziu a treia doză.

Joseph Biden pledează pentru administrarea celei de-a treia doze de vaccin deşi Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a recomandat în primul rând distribuirea vaccinurilor în ţări sărace care au probleme de aprovizionare.