• Prim-ministrul britanic Boris Johnson este presat politic să remedieze criza carburanților.
  • Opoziția laburistă și fostul negociator european Michel Barnier au criticat această criză ca fiind o consecință directă a BREXIT.
  • Guvernul Boris Johnson susține că situația a fost generată de panica șoferilor.

Regatul Unit înfruntă o criză a combustibililor care paralizează transporturile și influențează livrările în supermarketuri. Această criză este efectul înăspririi condițiilor de muncă pentru șoferii de autocisterne din Uniunea Europeană.

Guvernul Boris Johnson susține că situația a fost generată de panica șoferilor care s-au grăbit să alimenteze în exces cu carburant. Premierul Boris Johnson susține că situația este sub control şi că armata va pune la dispoziție șoferi pentru transportul carburanților. Armata britanică a anunțat că sunt necesare câteva zile pentru a se organiza pe teren. Conform unor surse citate de publicația The Times, perturbările în alimentarea stațiilor de carburanți ar mai putea dura câteva săptămâni.

„Să eliminăm inegalitățile? Nici măcar nu putem face plinul de carburant”, a acuzat liderul Partidului Laburist, sir Keir Starmer, citat de publicația The Evening Standard.

Recomandări

OFICIAL ÎN SCHENGEN
CE CÂȘTIGI LA GALA ZF?
PUTIN TESTEAZĂ ORȘENIK
BIDEN RESPINGE ICC
MANDAT PENTRU BIBI
VREMEA REA ÎNCHIDE A1

„Trebuie să înnoim această națiune, să facem ordine în casă. Trebuie să fim foarte serioși, putem câștiga următoarele alegeri”, a afirmat sir Keir Starmer, la congresul Partidului Laburist.

La rândul său, Michel Barnier, fostul negociator al Uniunii Europene pe tema Brexit, a afirmat că actuala criză din Marea Britanie este efectul direct al retragerii din Uniunea Europeană.

„Nu trebuie să fie nimeni surprins. Guvernul britanic a decis retragerea din UE, retragerea din piața comunitară, din uniunea vamală. Aceste lucruri generează consecințe automate. A fost în mod clar alegerea Guvernului britanic şi, în mod clar, este vorba de una dintre consecințele automate ale retragerii din UE, ale retragerii din piața comunitară şi opririi liberei circulații a persoanelor”, a afirmat Michel Barnier, care va candida pentru funcția de președinte al Franței, citat de postul ITV.

Boris Johnson a fost unul dintre cei mai activi promotori ai retragerii Marii Britanii din Uniunea Europeană.