La Spitalul Clinic de Boli Infecţioase Constanţa au fost descoperite mai multe nereguli la instalaţiile de semnalizare şi la cele electrice, conform unui raport asupra problemelor din spitale realizat după incendiul de la Spitalul din Piatra Neamţ.

Conform raportului, în Spitalul Clinic de Boli Infecţioase Constanţa nu funcţionau instalatiile de detecție, semnalizare și avertizare a incendiilor, iar instalaţiile electrice nu erau verificate periodic cu personal atestat.

Raportul mai arăta că instalatiile electrice se exploatează cu defectiuni, improvizaţii sau în condiţii în care se generează supracurenţi sau suprasolicitări din cauza racordării unor consumatori care depăşesc puterea nominală a circuitelor.

Recomandări

MESAJUL LUI IOHANNIS DE PAȘTE
SFÂNTA LUMINĂ S-A COBORÂT LA IERUSALIM
POLIȚIȘTII CHINEZI, ÎN ILEGALITATE ÎN FRANȚA
SÂMBĂTA MARE E DEDICATĂ RUGĂCIUNII
FIREA ÎL PRINDE PE NICUȘOR DIN URMĂ
BLOOMBERG LANSEAZĂ GHID PENTRU ROMÂNIA

În ansamblu, raportul arăta că 28% dintre spitale nu au rezervor de apă pentru incendii; 71% din saloanele de terapie intensivă nu au sistem de ventilaţie mecanică prin exhaustare; 60% din saloanele de terapie intensivă nu au sisteme de tratarea aerului cu 3 trepte de filtre HEPA; 71% din secţile de ATI controlate nu se asigură distanţele între paturi (de 2,5 m); doar 40% din secţile ATI respectă asigurarea normativului de medici pe timpul efectuării unei garzi; la 56% dintre paturi nu sunt amplasate cel puţin 12 prize pe ambele părţi ale patului.

După incendiul Spitalul Judeţean din Piatra Neamţ, în care 12 pacienţi au murit, Inspecţia sanitară de stat a făcut controale în secţiile ATI din spitalele publice şi private. Controalele au început pe 17 noiembrie, iar o serie de rezultate au fost anunţate la jumătatea lunii decembrie.

Un incendiu a avut loc vineri dimineaţă la Spitalul Clinic de Boli Infecţioase Constanţa, în secţia ATI, în urma căruia au murit șapte pacienți.