• Silviu Predoiu: Ludovic Orban a declarat ferm și clar: “Ați văzut cu ochii dumneavoastră cum la acest congres președintele României a încălcat Constituția”. Adicătelea intervențiile repetate ale președintelui în perioada de campanie pentru alegerile interne din PNL, încoronate de speechul evident părtinitor de la congres, au reprezentat o încălcare a Constituției.
  • Silviu Predoiu: Dacă o interferență partizană într-un proces electoral dintr-o organizație privată (pentru că asta este în fapt un partid) reprezintă un act neconstituțional, atunci ce erau intervențiile repetate, televizate, agresive, dramatice și cel puțin la fel de părtinitoare ale aceluiași președinte în alegerile parlamentare care au decis soarta noastră, a tuturor și nu doar a domniei sale?
  • Silviu Predoiu: Să nu uităm, cel puțin Iohannis, Cîțu și Rareș Bogdan, dacă nu beneficiau de generoase derogări de la statutul PNL pentru promovări peste noapte (cel puțin două propuse de domnul Orban. iar una doar votată), acum puteau cel mult să lipească afișe pe garduri și, dacă aveau noroc, să-l aplaude sâmbătă, din ultimul rând, pe Ludovic Orban.

Silviu Predoiu, inițiator al proiectului „România, Implică-te”, remarcă lipsa de coerență a fostului lider al PNL, Ludovic Orban, care, după ce a pierdut șefia partidului, a anunțat ruperea parteneriatului cu președintele Klaus Iohannis, acuzându-l că a intervenit în alegerile interne și a încălcat Constituția.

“Întrebat de jurnaliști în legătură cu afirmația sa de sâmbătă, când a spus că între el și Klaus Iohannis „nu mai există niciun parteneriat”, Ludovic Orban a declarat ferm și clar: <Ați văzut cu ochii dumneavoastră cum la acest congres președintele României a încălcat Constituția>. Adicătelea intervențiile repetate ale președintelui în perioada de campanie pentru alegerile interne din PNL, încoronate de speechul evident părtinitor de la congres, au reprezentat o încălcare a Constituției. Așa o fi, n-o fi așa, doar CCR știe”, afirmă fostul director adjunct al SIE într-o postare pe Facebook.

Silviu Predoiu reamintește că președintele Iohannis a mai avut intervenții repetate, agresive și în cazul alegerilor parlamentare din decembrie anul trecut, dar atunci Ludovic Orban nu a mai avut nimic de spus.

Recomandări

LASCONI INTRĂ ÎN TURUL 2
LE-O DĂM ÎN VOT!
CUVÂNTUL ZILEI
CINE ESTE CĂLIN GEORGESCU
CE SCRIE PRESA INTERNAȚIONALĂ
PNL VINE CU EXPLICAȚII

“Ce putem însă constata cu toții este incoerența domnului Orban căci, dacă o interferență partizană într-un proces electoral dintr-o organizație privată (pentru că asta este în fapt un partid) reprezintă un act neconstituțional, atunci ce erau intervențiile repetate, televizate, agresive, dramatice și cel puțin la fel de părtinitoare ale aceluiași președinte în alegerile parlamentare care au decis soarta noastră, a tuturor și nu doar a domniei sale? Acelea au fost constituționale oare, parcă atunci domnul Orban nu a avut nimic de zis”, punctează Silviu Predoiu.

Fostul șef adjunct al SIE  mai spune că însuși Ludovic Orban a încălcat regulile prin derogări și promovări peste noapte chiar a celor pe care acum îi contestă.

“Ce să faci, la urma urmei știm că nicio faptă bună nu rămâne nepedepsită, căci să nu uităm, cel puțin Iohannis, Cîțu și Rareș Bogdan, dacă nu beneficiau de generoase derogări de la statutul PNL pentru promovări peste noapte (cel puțin două propuse de domnul Orban. iar una doar votată), acum puteau cel mult să lipească afișe pe garduri și, dacă aveau noroc, să-l aplaude sâmbătă, din ultimul rând, pe Ludovic Orban. Iar la Cîțu lucrurile au fost chiar mai complicate deoarece, iarăși să nu uităm, acesta a fost avizat negativ de două ori pentru poziția de ministru de Finanțe de către comisia parlamentară. Noroc că l-a salvat același generos domn Orban pentru că de, ticăloșii de pesediști aveau ceva cu bietul <băiat>nevinovat”, susține Silviu Predoiu.

Ca urmare, în opinia sa, “pentru domnul Ludovic Orban este prea târziu să mai învețe cât de important este să respecți legile, normele și regulile întotdeauna, nu doar când îți convine și să lași mecanismele de checks and balances să funcționeze. Poate însă nu și pentru alții!”.