• Premierul Poloniei, Mateusz Morawiecki, a denunţat marţi, în Parlamentul European, presiunile exercitate de Bruxelles şi aplicarea standardelor duble, amintind că Uniunea Europeană nu este un stat.
  • Ursula von der Leyen, preşedintele Comisiei Europene, a ameninţat Varşovia cu sancţiuni.
  • Speculațiile ieșirii Poloniei din Uniunea Europeană au fost negate.

„Pentru Polonia, integrarea europeană este o opţiune în direcţia civilizaţiei, suntem aici, este locul nostru şi nu plecăm nicăieri, vrem ca Europa să redevină puternică, ambiţioasă şi curajoasă”, a declarat premierul Mateusz Morawiecki, potrivit agenţiei ANSA şi publicaţiei Frankfurter Allgemeine Zeitung, în cursul dezbaterii organizate de Parlamentul European, la Strasbourg, pe tema situaţiei statului de drept din Polonia.

Ursula von der Leyen, preşedintele Comisiei Europene, a exprimat preocupare, în cursul aceleiaşi dezbateri, în legătură cu recenta decizie a instanţei constituţionale din Polonia, care a constatat incompatibilităţi cu tratatele comunitare.

„Noi suntem preocupaţi de recenta decizie a instanţei constituţionale poloneze. Comisia Europeană analizează atent această sentinţă, iar eu pot să vă spun că sunt foarte preocupată, deoarece este pus sub semnul întrebării fundamentul Uniunii Europene, este vorba despre o provocare directă asupra ordinii juridice europene”, a afirmat Ursula von der Leyen. „Destinul Poloniei este în Europa, dar nu vom permite periclitarea valorilor UE. Comisia Europeană va acţiona”, a atras atenţia Ursula von der Leyen, evocând posibilitatea activării procedurilor de sancţionare.

Recomandări

CE VEZI ÎN ITALIA
CÂNȚI, DECI EȘTI BINE
AMENINȚĂRI DIN 2013
CANDIDATUL COALIȚIEI
UK STĂ RĂU LA ECONOMIE
UNDE SCHIEZI?

Polonia este un „membru loial” în cadrul Uniunii Europene, dar se opune centralizării excesive a puterii, a afirmat luni premierul Mateusz Morawiecki, într-o scrisoare adresată liderilor UE.

„Aş vrea să ofer din nou asigurări că Polonia rămâne un membru loial al Uniunii Europene. Dar există un fenomen periculos care ameninţă viitorul Uniunii Europene. Mă refer la transformarea în mod gradual a Uniunii Europene într-o entitate care ar înceta să mai fie o alianţă a statelor libere, egale şi suverane şi ar deveni un organism condus în mod centralizat, guvernat de instituţii lipsite de control democratic”, a scris Mateusz Morawiecki în scrisoarea adresată liderilor UE.

Speculațiile referitoare la ieșirea Poloniei din UE au fost negate de Guvernul de la Varșovia

Uniunea Europeană critică de mulţi ani reformele în sistemul judiciar aplicate de Guvernul de la Varşovia, dar tensiunile s-au amplificat recent, după ce Tribunalul constituţional din Polonia a contestat supremaţia dreptului comunitar. În contextul tensiunilor, au apărut speculaţii că Polonia s-ar putea retrage din Uniunea Europeană, dar premierul Mateusz Morawiecki a dat asigurări că Guvernul de la Varşovia nu doreşte acest lucru.

Săptămâna trecută, premierul Mateusz Morawiecki a acuzat Uniunea Europeană de încălcarea drepturilor statelor membre, afirmând că este „un moment de răscruce” pentru starea democraţiei din cauza abordărilor instituţiilor comunitare. „Ne aflăm într-un moment crucial, am putea spune că suntem într-un moment de răscruce în istoria Uniunii Europene”, a declarat joia trecută premierul Mateusz Morawiecki într-un discurs rostit în Parlamentul de la Varşovia. „Democraţia este pusă la încercare – cât de mult se vor retrage naţiunile europene din faţa uzurpării exercitate de unele instituţii UE?”, a subliniat Mateusz Morawiecki.

Întrebat despre afirmaţiile premierului Poloniei, Christian Wigand, un purtător de cuvânt al Comisiei Europene, a declarat că Executivul UE „are sarcina garantării funcţionării corespunzătoare a ordinii juridice comunitare şi se va asigura că drepturile europenilor prevăzute în Tratate vor continua să fie protejate”.

Christian Wigand a subliniat că va fi analizată recenta decizie a instanţei constituţionale de la Varşovia, precizând că evaluarea iniţială indică „probleme foarte grave referitoare la primatul legislaţiei UE”.