- Valeriu Gheorghiță a avut marți o întâlnire video cu viceamiralul Henrique Gouveia e Melo, coordonatorul campaniei de vaccinare din Portugalia.
- Președintele CNCAV, a prezentat situația la zi și principalele probleme cu care se confruntă țara noastră.
Conform platformei RO Vaccinare, col. dr. Valeriu Gheorghiţă a avut marţi o întâlnire video cu viceamiralul Henrique Gouveia e Melo, coordonatorul campaniei de vaccinare din Portugalia, unde vaccinarea a fost un real succes.
Advertisment
Preşedintele CNCAV a prezentat situaţia la zi şi principalele probleme identificate pe parcursul derulării acesteia.
„În intervenţia sa, viceamiralul Henrique Gouveia e Melo a apreciat în termeni pozitivi modul de organizare logistică al campaniei de vaccinare din România. Acesta a precizat că Portugalia şi-a axat campania de vaccinare pe trei piloni principali: leadership, campania de comunicare şi organizarea efectivă a procesului de vaccinare”, transmite platforma citată.
Recomandări
„În ceea ce priveşte leadershipul, au avut loc mai multe întâlniri cu reprezentanţii asociaţiilor profesionale de medici, asistenţi, farmacişti, precum şi cu asociaţiile de pacienţi cu boli cronice şi s-au stabilit principalele elemente de mesaj, care să fie susţinute public într-o manieră unitară”, a precizat viceamiralul portughez
Viceamiralul Henrique Gouveia e Melo a vizitat de mai multe ori centrele de vaccinare şi a interacţionat cu populaţia, reuşind să transforme campania de vaccinare într-o adevărată „campanie militară împotriva virusului”, folosind toate „armele” medicale şi ştiinţifice posibile. Rezultatul a fost mobilizarea întregii ţări în lupta împotriva pandemiei.
Mesajul coordonatorului
Scopul campaniei din Portugalia a fost de a schimba mentalitatea populaţiei faţă de vaccinare, reuşind să scadă procentul de persoane care refuzau vaccinarea, de la 40%, la doar 2%.
„Mesajul meu pentru populaţie a fost foarte simplu. Toţi oamenii vor fi vaccinaţi până la urmă, unii de virusul periculos, impredictibil şi cu efecte devastatoare, iar alţii de vaccinul sigur, predictibil şi eficient. Nu trebuie să ne întoarcem în trecut, ci să privim spre viitor cu încredere, având în vedere că vaccinurile sunt cele care ne-au protejat şi au prelungit speranţa de viaţă. La noi, dezinformarea a fost combătută mediatic de întreaga comunitate medicală şi portughezii au înţeles că nu trebuie să susţină, să promoveze şi să încurajeze mesaje împotriva sănătăţii şi normalităţii”, a menţionat viceamiralul Henrique Gouveia e Melo.
Partenerii noștri