• Trei pacienţi cu Covid aflaţi în stare critică, internaţi în unităţi de primire a urgenţelor din Bucureşti, sunt transferaţi joi în Polonia.
  • Președintele Iohannis a participat luni la o videoconferință cu mai mulți lideri politici din câteva state, printre care și Polonia, unde și-au exprimat disponibilitatea de sprijin pentru România.

Potrivit unui comunicat al Ministerului Sănătăţii, cei trei pacienţi vor fi transferaţi la Łódź, în Polonia.

Este vorba despre pacienţi care au fost internaţi în unităţi de primiri urgenţe din Bucureşti, aflaţi în stare stabilă, transportabili, intubaţi şi care necesită asistenţă medicală de specialitate într-o secţie de anestezie-terapie intensivă.

„Mulţumim colegilor noştri din Polonia pentru sprijin şi promptitudine. În aceste zile foarte grele, continuăm eforturile pentru a găsi soluţii în vederea aprovizionării spitalelor cu medicamentele necesare şi pentru acordarea asistenţei medicale pacienţilor care au nevoie, inclusiv prin transfer în afara graniţelor”, a declarat Cseke Attila, ministrul interimar al Sănătăţii.

Recomandări

OFICIAL ÎN SCHENGEN
CE CÂȘTIGI LA GALA ZF?
PUTIN TESTEAZĂ ORȘENIK
BIDEN RESPINGE ICC
MANDAT PENTRU BIBI
VREMEA REA ÎNCHIDE A1

Reprezentanţii Ministerului Sănătăţii amintesc că preşedintele Klaus Iohannis a participat luni la o întâlnire în format videoconferinţă cu preşedintele Consiliului European, Charles Michel, cu preşedintele Republicii Lituania şi premierii din Polonia, Slovacia şi Slovenia, în cadrul căreia liderii europeni şi-au exprimat disponibilitatea de sprijin pentru ţara noastră.

În urma acestei întâlniri online, marţi, ministrul interimar al Sănătăţii, Cseke Attila, a avut o discuţie similară cu omologul polon, Adam Niedzielski, care a asigurat ministrul român că analizează posibilitatea acordării de ajutor medical României.