Liderul UDMR, Kelemen Hunor, spune că a discutat cu premierul desemnat Nicolae Ciucă despre introducerea în programul de guvernare a unor măsuri pentru creşterea natalităţii.

Kelemen Hunor a transmis că în ultimele trei decenii politica UDMR s-a axat pe reprezentarea intereselor şi bunăstarea comunităţilor pe care le reprezintă, iar dezideratul Uniunii a rămas neschimbat, nefiind influenţat nici de contextul politic din România, nici de dificultăţile cauzate de pandemie.

Mai mult, situaţia dificilă ne-a încurajat mai mult în consolidarea ideii de familie – cel mai important liant, pilonul comunităţii noastre. În cadrul negocierilor de sâmbătă am introdus în programul de guvernare măsurile de încurajare propuse de noi pentru creşterea natalităţii”, a spus Kelemen.

Recomandări

CE SE ALEGE DE AMERICA?
SECURITATE LA COTE MAXIME
CE SE ALEGE DE AMERICA?
CINE VA FI PREȘEDINTE?
GÂNDURILE LUI CRISTOIU
GÂNDURILE LUI CRISTOIU

Acesta a spus că cele mai importante dintre măsuri sunt:

  • aplicarea unor măsuri de deductibilitate pentru familiile cu mai mulţi copii şi reducerea progresivă a cuantumului contribuţiilor de asigurări sociale de sănătate, în funcţie de numărul de copii;
  • program de credite pentru achiziţionarea de locuinţe familiilor tinere în funcţie de numărul de copii;
  • program de finanţare pentru achiziţia de autoturisme familiale pentru familiile cu minim trei copii;
  • bunicii, respectiv fraţii majori şomeri să poată beneficia de idemnizaţia de creştere a copilului în locul părinţilor, dacă se întorc la muncă;
  • extinderea programelor de tip after school;
  • facilităţi acordate administraţiilor locale de a sprijini familiile prin reduceri/scutiri de taxe şi impozite.

Reprezentanţii Guvernului au transmis că premierul desemnat Nicolae Ciucă, împreună cu echipa de experţi ai Partidului Naţional Liberal şi cu reprezentanţii Uniunii Democrate Maghiară, conduşi de Hunor Kelemen, au continuat, sâmbătă, la Palatul Victoria, să lucreze la programul de guvernare, pentru actualizarea şi compatibilizarea acestuia.