• Un articol care prevede suspendarea cursurilor în şcolile private, care era în decizia Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU), nu a fost preluat şi în Hotărârea de Guvern, ceea ce a produs confuzie, spune, duminică, ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu.
  • Autorităţile din Bucureşti confirmă că şcolile private vor fi deschise luni dimineaţa deoarece nu au intrat sub incidenţa ordinului de ministru prin care a fost instituită vacanţa.

ACTUALIZARE 18:30. Şcolile private nu au intrat sub incidenţa ordinului de ministru prin care a fost instituită vacanţa, a anunţat, duminică, reprezentantul Prefecturii Bucureşti.

Un articol care prevede suspendarea cursurilor în şcolile private, care era în decizia Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU), nu a fost preluat şi în Hotărârea de Guvern, ceea ce a produs confuzie, a spus, tot duminică, ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu.

Potrivit ministrului, articolul din decizia CNSU referitor la suspendarea cursurilor faţă în faţă din şcolile private, inclusiv în cele 21 de şcoli care funcţionează după programa altor state, nu a fost preluat în Hotărârea de Guvern în care sunt prevăzute restricţiile ce intră în vigoare de luni. Eroarea ar putea fi îndreptată luni în urma unei decizii a Guvernului

Recomandări

OFICIAL ÎN SCHENGEN
CE CÂȘTIGI LA GALA ZF?
PUTIN TESTEAZĂ ORȘENIK
BIDEN RESPINGE ICC
MANDAT PENTRU BIBI
VREMEA REA ÎNCHIDE A1

Comitetul pentru Situaţii de Urgenţă din Bucureşti a mai stabilit duminică faptul că opt unităţi de învăţământ private şi de stat îşi vor relua activitatea începând de luni. Elevii sunt în vacanţă şi nu revin la cursuri, iar şcolile se redeschid doar pentru cadrele dicactice care au activităţi în interior, au explicat reprezentanţii autorităţilor.


Potrivit ministrului Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, articolul din decizia CNSU referitor la suspendarea cursurilor faţă în faţă din şcolile private, inclusiv în cele 21 de şcoli care funcţionează după programa altor state, nu a fost preluat în Hotărârea de Guvern în care sunt prevăzute restricţiile ce intră în vigoare de luni.

Acest lucru nu poate fi reglementat de Ministerul Educaţiei la nivel de structură a anului şcolar, a spus ministrul Cîmpeanu, duminică, la Antena 3: „Din păcate, demersul nu a fost dus până la capăt”.

Întrebat dacă elevii de la şcolile private merg luni şa şcoală, Cîmpeanu a răspuns: „Conform art. 8.1 – ca să fim clari – din decizia CNSU, se suspendă prezenţa fizică din şcolile şi grădiniţele private. Se suspendă prezenţa fizică înseamnă că şcolile private pot organiza sau vacanţă, sau cursuri online. Din păcate, art 8.1, nu a fost preluat în Hotărârea de Guvern, motiv pentru care s-a instituit această confuzie. Ministerul Educaţiei a avut datoria şi a reglementat vacanţa în unităţile de stat”.

Întrebat dacă se va reveni asupra deciziei, Cîmpeanu a spus că prezenţa fizică a fost deja suspendată prin decizia CNSU.

„Din păcate, demersul nu a fost dus până la capăt prin preluarea în Hotârârea de Guvern. Ministerul Educaţei – o spun încă odată – reglementează şcolile şi grădiniţele de stat din perspectiva vacanţei. Mai departe sunt alţii îndreptăţiţi să se pronunţe”, a spus ministrul.