Vacanța de două săptămâni trebuie recuperată într-un fel. Așa că ministrul Sorin Cîmpeanu a acceptat propunerea elevilor de a tăia o săptămână din vacanța de iarnă pentru a putea fi recuperată materia.

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a vorbit, la Aleph news, despre modul în care se va modifica structura anului. el a firmă că cele două săptămâni de vacanță suplimentară vor fi recuperate între 3 și 14 ianuarie, pentru elevii de gimnaziu şi liceu, respectiv între 10 şi 14 ianuarie, pentru ciclul primar.

Tot anul școlar e altfel. În măsura în care trebuie să alegem pierderea minimă, școala altfel a fost o propunere pe care ministerul a agreat-o. Cert e că în varianta agreată la nivelul Comisiei de dialog social, împreună cu elevii, la solicitarea elevilor, la ședință au participat și părinții și profesorii. În 5 noimbrie, când vom avea ordinul de ministru cu modificarea stucturii anului școlarc cele două săptămâni de vacanță se vor recupera în felul următor: între 13 și 14 ianuarie vor avea școală, vor putea avea școală cu prezența fizică în loc de cele două săptămâni de vacanță în care nu s-a putut asigura prezența fizică a elevilor din gimnaziu și liceu.

Recomandări

OFICIAL ÎN SCHENGEN
CE CÂȘTIGI LA GALA ZF?
PUTIN TESTEAZĂ ORȘENIK
BIDEN RESPINGE ICC
MANDAT PENTRU BIBI
VREMEA REA ÎNCHIDE A1

Pentru elevii din învățământul primar și copiii din grădinițe nu este nevoie să vină cu o săptămâna mai devreme de 3 ianuarie, ci este suficient să vină pe 10 ianuarie și să facă școală de luni, 10 ianaurie, până vineri, 14 ianuarie”, a spus ministrul, la Aleph News.

Sorin Cîmpeanu afirmă că „nu ne putem permite mai mult de 2 săptămâni de  vacanță suplimentară”.

Această vacanță poate fi recuperată, dacă este de două săptămâni. Dacă este mai mare de 2 săptămâni nu poate fi recuperate, păstrând în același timp datele pentru examenele naționale. Păstrarea datelor anunțate, cunoscute pentru exemenele naționale – bacalureat și evaluarea națională – sunt un lucru foarte important”, a subliniat ministrul Educației.

Conform sursei citate, școala va începe din nou pe 8 noiembrie.

Ipoteza de bază este că școala va începe cu prezență fizică, dacă situația epidemiologică o va permite. Dacă situația epidemiologică nu va permite, vom fi nevoiți să începem școală în format online. Aceste lucruri vor fi cunoscute în data de 5 noiembrie pentru că atunci vom avea date certe și nu supoziții. În momentul de față nimeni nu va ști rata de infectare din 5 noiembrie”, a adăugat ministrul.

Elevii au intrat în vacanță de luni, 24 octombrie, pentru două săptămâni, în contextul numărului mare de noi infectări cu COVID-19.