- Sanofi și GFK au încheiat un acord cu guvernul britanic pentru achiziționarea a 60 milioane de doze experimentale de vaccin
- Vaccinul se bazează pe tehnologia de proteină recombinată dezvoltată de Sanofi
- Sanofi, cea care conduce dezvoltarea clinică, a declarat că aprobarea ar putea fi obținută până în prima jumătate a anului 2021
Guvernul britanic a semnat un al patrulea acord pentru achiziționarea a 60 milioane de doze experimentale de vaccin împotriva coronavirusului, dezvoltat de către GSK și Sanofi, scrie BBC.
Advertisment
Guvernul britanic a mai semnat un contract pentru 90 de milioane de doze de vaccin anti-coronavirus de două tipuri în curs de dezvoltare – 30 de milioane de la BioNTech/Pfizer și 60 de milioane de la Valneva.
În plus, un alt acord cu AstraZeneca îi oferă Marii Britanii până la un milion de doze de tratament cu anticorpi neutralizanţi care ar putea fi folosit pentru cei care nu pot fi vaccinaţi sau pentru imunocompromişi.
Toate aceste achiziții sunt făcute deși nu este sigur dacă aceste vaccinuri vor funcționa.
Guvernele din întreaga lume au promis miliarde de dolari pentru un vaccin contra Covid-19 și o serie de firme farmaceutice se află într-o cursă contra cronometru pentru dezvoltarea și testarea potențialelor medicamente.
Vaccinul implicat în ultimul acord guvernamental, dezvoltat de Sanofi în parteneriat cu GSK, se bazează pe tehnologia de proteină recombinată, utilizată de Sanofi pentru a produce un vaccin antigripal, precum și pe tehnologia pandemică consacrată a GSK.
Sanofi, cea care conduce dezvoltarea clinică, a declarat că aprobarea ar putea fi obținută până în prima jumătate a anului 2021, dacă studiile vor avea succes. Între timp, Sanofi și GSK cresc cantitatea de producție pentru a produce până la un miliard de doze anual.
Partenerii noștri