O delegație medicală de la Ministerul Apărării din Germania a ajuns vineri în România și evaluează cazurile grave de pacienți Covid aflate în unitățile de primiri urgențe.

„Astăzi a sosit o delegațíe de la Ministerul Apărării din Germania, o delegație medicală, care are ca sarcină evaluarea cazurilor critice, aflate în UPU, și aici vom merge pe București, unde avem peste jumătate a pacienților intubați aflați în UPU”, a declarat Raed Arafat, șeful DSU.

Conform acestuia, specialiștii germani vor evalua cazurile vineri și sâmbătă, iar apoi va fi luată o decizie privind abordarea acestora.

Recomandări

OFICIAL ÎN SCHENGEN
CE CÂȘTIGI LA GALA ZF?
PUTIN TESTEAZĂ ORȘENIK
BIDEN RESPINGE ICC
MANDAT PENTRU BIBI
VREMEA REA ÎNCHIDE A1

Vom vedea dacă o parte din acești pacienți o să-i ducem în Germania, depinde de starea lor, de acceptul familiilor”, a adăugat Arafat.

Conform acestuia, în prezent, 27 de pacienți din România sunt tratați în spitale din Ungaria, 2 în Austria și 7 în Polonia.