• Cadavrul a fost incendiat cu intenţia acoperirii urmelor agresiunii, dar s-a reuşit desluşirea chipului fetiţei.
  • Apar noi detalii din ancheta fetiței tranșate lângă cimitirul din Arad. Specialiștii au reușit să îi recompună chipul.
  • Cadavrul incendiat al fetiței a fost găsit sâmbătă seara în apropierea unui cimitir din Arad.

UPDATE 11:00. Un bărbat a fost arestat preventiv pe o durată de 30 de zile

Biroul de Informare  şi  Relaţii Publice  din  cadrul Parchetului  de  pe  lângă  Tribunalul  Arad  a publicat un comunicat de presă privind continuarea anchetei și noi detalii legate de aceasta.

Urmează a fi dispuse expertize complexe genetice-judiciare, fizico-chimice, toxicologice.

Organele de cercetare penală din cadrul I.P.J. Arad efectuează investigaţii pentru identificarea şi vizionarea imaginilor stocate de camerele de supraveghere atât private cât şi publice din vecinătatea zonei în care a fost găsit cadavrul victimei.

Recomandări

CE DEVINE LUMEA?
PLANUL ARMATEI GERMANE
ROMÂNII SE TEM DE EȘEC
GATA DE RĂZBOI?
A ATINS O COARDĂ SENSIBILĂ
MANDAT DE ARESTARE

De asemenea, organele de poliţie delegate verifică, cu sprijinul D.G.A.S.P.C., minorii instituţionalizaţi cât şi dispariţiile de minori înregistrate la nivel naţional.

Atât cu ocazia cercetării la faţa locului cât şidupă reluarea acestora, existând suspiciuni că s-a folosit un accelerator pentru producerea incendiului, s-a dispus lărgirea zonei de căutare a unor eventuale recipiente a căror conţinut a fost folosit pentru incendiere.

Urmărirea penală continuă.

De asemenea s-a reuşit în urma toaletării cadavrului, obţinerea unei fotografii în care sunt vizibile toate semnalmentele victimei, atât din faţă cât şi din profil. În baza art. 196 al. 2 C.p.p. procurorul de caz a autorizat publicarea de către mass media a  fotografiilor victimei în vederea identificării acesteia.

Procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad au întocmit la data de  03.07.2021 un dosar de urmărire penală, cu privire la săvârşirea infracţiunii de viol,  prev. de art.218 al.1 si 3 lit.c C.P.

În fapt s-a reţinut că în data de 03.07.2021 o persoană de sex masculin a întreţinut relaţii sexuale orale cu o persoană minoră, pe raza unei comune din jud.Arad.

În cauză  s-a dispus începerea urmăririi penale, efectuarea în continuare a urmăririi penale, respectiv punerea în mişcare a acţiunii penale  faţă de inculpat, cu privire la săvârşirea infracţiunii de viol, prev. de art.218 al.1 si 3 lit.c CP.

Judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Arad a admis propunerea procurorilor cu privire la inculpat, dispunând arestarea preventivă a acestuia pe o durată de 30 zile.

Cercetările penale continuă, sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad, în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt şi a stabilirii răspunderii penale.

Facem precizarea că acţiunea penală are ca obiect tragerea la răspundere penală a persoanelor care au săvârşit infracţiuni şi se pune în mişcare când există probe din care rezultă presupunerea rezonabilă în acest sens, activitate care nu poate, în nici o situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

ȘTIRE INIȚIALĂ

Apar noi detalii din ancheta fetiței tranșate lângă cimitirul din Arad. Specialiștii au reușit să îi recompună chipul.

„O persoană care plimba câinele a constatat că îi adusese căţelul practic laba picioului. Persoana a crezut iniţial că e vorba de o păpuşă, apoi a plecat acasă, s-a gândit «dacă era un picior de om», ceea ce s-a dovedit că aşa era, aparţinea unei persoane, şi a anunţat poliţia, care a constatat existenţa cadavrului”, a declarat Ruxandra Tarcea, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad, pentru MEDIAFAX.

Potrivit România Tv, procurorii care se ocupă de caz au audiat deja mai mulți oameni, printre care și pe bărbatul care a găsit cadavrul.

Se pare că fetița ar fi avut între 5 și 6 ani și ar fi fost omorâtă în ultimele 48 de ore, mai mult de atât legiștii ar fi găsit urme de lovituri la cap, iar fata a fost chinuită și arsă. În urma necropsiei, legiștii au descoperit că fetița, care a avut un sfârșit crunt, are șase ani. Criminaliștii au ridicat probe ADN de la fața locului pentru identificarea copilei.

Ulterior, cadavrul a fost incendiat cu intenţia acoperirii urmelor agresiunii, dar s-a reuşit desluşirea chipului fetiţei. Anchetatorii au acum mai multe șanse în a identifica victima.

Specialiștii vor realiza profilul genetic al victimei în urma recoltării de probe biologice.

Cei care stau în zonă au spus că în urmă cu câteva zile au văzut un fum dens ridicându-se dinspre terenul viran pe care a fost găsit cadavrul, însă nu se poate afirma că acest fapt are vreo legătură cu incendierea cadavrului, a scris presa locală din Arad.