Societatea de Obstetrica și Ginecologie din România recomandă vaccinarea gravidelor. „Infecția sarcinii este mai periculoasă, ca manifestare, decât în afara acesteia”, spune prof. univ. dr. Daniel Mureșan, președintele SOGR.

Președintele Societății de Obstetrică și Ginecologie din România (SOGR), dr. Daniel Mureșan, spune că anul trecut au fost 82 de cazuri, din fericire cele mai multe au fost forme ușoare sau moderate, depășite cu tratament.

„Anul acesta avem deja 120 de cazuri, dintre care cel puțin cinci au fost forme severe, greu de tratat. Din păcate există și cazuri complicate la femei tinere care au făcut forme severe de COVID. În interesul ambelor persoane – mamă și copil – de multe ori trebuie să declanșăm nașterea prematură”, spune dr Daniel Mureșan.

Recomandări

LE-O DĂM ÎN VOT!
CE SCRIE PRESA INTERNAȚIONALĂ
SURSE: CIUCĂ DEMISIONEAZĂ
CINE ESTE CĂLIN GEORGESCU
ALEGERI 2024
GEOANĂ RUPE TĂCEREA

Acesta recomandă vaccinarea: „este sigură, arată datele adunate de organizațiile internaționale de ginecologie. Sunt deja zeci de mii de cazuri de gravide vaccinate, nu au avut nicio complicație, oricând se pot vaccina, inclusiv în primul trimestru”.

Vaccinarea împotriva COVID-19 în sarcină sau în timpul alăptării este recomandată ca singura intervenție eficientă care reduce riscurile îmbolnăvirii și pe cele asociate trecerii prin boală (complicații pentru mamă și copil, risc de naștere prematură, de admisie în terapie intensivă, risc de deces).

„Infecția sarcinii este mai periculoasă, ca manifestare, decât în afara acesteia”, spune prof. univ. dr. Daniel Mureșan.