• Indicele preţurilor de consum (CPI) a crescut în octombrie cu 0,9% faţă de luna septembrie şi cu 6,2% faţă de octombrie 2020, potrivit agenţiei Bloomberg.
  • Este vorba de cea mai accentuată rată a inflaţiei înregistrată de Statele Unite după anul 1990.
  • Inflaţia este în creştere în contextul relansării activităţilor economice după restricţiile antiepidemice şi al programelor de asistenţă financiară şi socială elaborate de Administraţia preşedintelui Joseph Biden.

Rata inflaţiei a ajuns în Statele Unite la 6,2%, cel mai ridicat nivel din ultimele trei decenii, în contextul în care numeroase companii majorează preţurile la produse şi servicii din cauza lipsei forţei de muncă şi a problemelor reţelelor de aprovizionare.

Indicele preţurilor de consum (CPI) a crescut în octombrie cu 0,9% faţă de luna septembrie şi cu 6,2% faţă de octombrie 2020, potrivit agenţiei Bloomberg.

Este vorba de cea mai accentuată rată a inflaţiei înregistrată de Statele Unite după anul 1990.

Recomandări

MESAJUL LUI IOHANNIS DE PAȘTE
SFÂNTA LUMINĂ S-A COBORÂT LA IERUSALIM
POLIȚIȘTII CHINEZI, ÎN ILEGALITATE ÎN FRANȚA
SÂMBĂTA MARE E DEDICATĂ RUGĂCIUNII
FIREA ÎL PRINDE PE NICUȘOR DIN URMĂ
BLOOMBERG LANSEAZĂ GHID PENTRU ROMÂNIA

Inflaţia este în creştere în contextul relansării activităţilor economice după restricţiile antiepidemice şi al programelor de asistenţă financiară şi socială elaborate de Administraţia preşedintelui Joseph Biden.

Pe fondul creşterii cererii, companiile, care se confruntă cu lipsei forţei de muncă şi cu probleme ale reţelelor de aprovizionare, au majorat preţurile produselor şi serviciilor. Majorări semnificative s-au înregistrat în domeniul energiei, alimentaţiei şi comerţului cu autovehicule.