• Dragoș Petre Dumitriu, fost deputat PRM și PC între 2004 și 2008, a murit sâmbătă seară.
  • Decesul său a fost anunțat de redacția Sputnik, acolo unde acesta a fost editorialist.
  • Dragoș Dumitriu a candidat și la Primăria Câmpulung, în 2008, fără succes.

Dragoș Dumitriu a fost infectat cu „o formă urâtă” de COVID-19 și a stat în spital mai mult de o lună. El s-a recuperat parțial în urma tratamentului, dar a murit sâmbătă seară în urma unui infarct post-COVID, la vârsta de 57 de ani.

De la declanșarea pandemiei, site-ul de știri Sputnik și editorialistul Dragoș Dumitriu au publicat intens protestele anti-mască, anti-restricții și anti-vaccinare, transmite Jurnalul de Argeș, județ în care acesta a fost deputat timp de un mandat.

Mesajul redacției Sputnik după decesul lui Dragoș Dumitriu:

Recomandări

BANII VIN, BANII PLEACĂ!
ITALIA SUB APĂ
LIBER LA DRONE
CHER DESCHIDE SHOW-UL
CE FILM VEZI
SOMN DE VOIE

„Dragoș Dumitriu, colegul nostru, a plecat la cele veșnice, după o viață în care a apărat valorile românești și a fost mereu de partea adevărului!

Dragoș Dumitriu a fost sufletul redacției Sputnik din România, articolele sale lansând adevărate dezbateri publice și atingând temele fundamentale ale actualității românești, pe care presa mainstream le ocolește, de multe ori.

A avut curajul să spună lucrurilor pe nume și atunci, sau mai ales atunci când deranja. Dar adevărul era mai important decât orice pentru Dragoș!

Fost deputat în Parlamentul României, care și-a dedicat viața apărării și promovării valorilor românești, Dragoș Dumitriu a transpus în paginile Sputnik ardoarea iubirii sale de țară, dar și supărarea față de cei care discreditează și îngroapă trecutul României și șansele ei de a fi o țară independentă și puternică, așa cum și-o dorea el.

Dumnezeu să îl odihnească!

Condoleanțe familiei și celor apropiați!

Redacția Sputnik”.