• Fosta prinţesă a Japoniei Mako, nepoata împăratului, a plecat duminică din ţară împreună cu noul ei soţ pentru a începe o nouă viaţă în Statele Unite ale Americii.
  • Mako a renunțat la titlul regal pentru a-i fi alături soțului.

Cunoscută actualmente sub numele de Mako Komuro, după ce a renunţat la titlul regal pentru a se căsători cu iubitul ei din facultate, Kei Komuro, fosta prinţesă a Japoniei, a fost întâmpinată de admiratori pe Aeroportul Internaţional Haneda din Tokyo.

Ambii soţi, în vârstă de 30 de ani, s-au îmbarcat pentru zborul care duce la New York.
Căsătoria prinţesei Mako a captivat Japonia atunci când aceasta a decis să se mărite cu cineva fără rang nobiliar.

Mediatizarea familiei regale şi-a pus amprenta pe sănătatea mintală a prinţesei, care a fost diagnosticată cu tulburare de stres post-traumatic în acest an, după ce logodna lor a fost afectată de un scandal financiar, de un control intens al presei şi ultimii trei ani în care cuplul a fost mai mult separat.

Recomandări

IOHANNIS: RO E ÎNTR-O SITUAȚIE COMPLICATĂ
CARE E SOARTA TIKTOK
PSD SE RETRAGE DIN COALIȚIE
NETANYAHU DISCUTĂ PACEA
BOOTS ON THE GROUND
JURNALISM (IN)DEPENDENT

Imediat după nuntă, Mako, fiica prinţului moştenitor Akishino şi a prinţesei moştenitoare Kiko, a primit primul paşaport pentru a-l putea însoţi pe Kei la New York, unde lucrează la o firmă de avocatură, relateaza Reuters.