• Cinematografele din Moscova s-au redeschis.
  • Activitatea acestora a fost închisă de pandemie pentru mai bine de 4 luni.
  • În Sankt Petersburg, cinematografele se vor deschide la jumătatea lunii august.

Moscova își deschide cinematografele azi, după peste 4 luni în care au fost închise din cauza pandemiei, relatează Associated Press.

„Începând de mâine, vom difuza 10 filme noi în cinematografe și preconizăm că vom lansa un număr generos de film rusești la finalul lui august, începutul lunii septembrie”, a declarat Olga Zinyakova, președinta lanțului cinematografic Karo.

Cinefilii din Oktyabrsky nu au stat prea mult pe gânduri și au luat cu asalt sala de cinema chiar de la miezul nopții.

Recomandări

OFICIAL ÎN SCHENGEN
CE CÂȘTIGI LA GALA ZF?
PUTIN TESTEAZĂ ORȘENIK
BIDEN RESPINGE ICC
MANDAT PENTRU BIBI
VREMEA REA ÎNCHIDE A1

S-au respectat măsurile de distanțare socială și nicio persoană nu a intrat în sală fără mască de protecție. În plus, fiecărui client i-a fost verificată temperatura la intrare, iar în interior sunt așezați cu distanță de un scaun între ei.

„Este confortabil, poți să-ți pui geanta lângă tine, însă este păcat că sălile nu pot fi ocupate în totalitate”, a spus un client.

În Sankt Petersburg, cinematografele vor fi redeschide începând cu jumătatea lunii august.