• Două cazuri de infectare cu varianta Omicron au fost confirmate în România.
  • Medicul consideră că valul 5 va fi aliemntat de relaxarea măsurilor și de vacanțe.
  • Redeschiderea școlilor va cauza un nou val de infectări, conform medicului.

Varianta Omicron ar putea provoca un val de infectări în rândul copiilor şi tinerilor din România, susţine medicul Octavian Jurma. Omicron poate tripla numărul de internări în spitale în categoria de vârstă 0-39 ani. Conform acestuia, varianta Omicron este aparent „mai blândă” decât varianta Delta pentru că nu creşte numărul persoanelor spitalizate, chiar dacă există un număr mai mare de infectari. Totuşi, analiza arată că a crescut numărul copiilor şi al tinerilor spitalizaţi (categoria 0-39 ani).

„Chiar dacă scăderea aparentă a virulenţei Omicron poate fi o consecinţă a acestei migraţii în zona tinerilor unde severitatea şi mortalitatea sunt mai scăzute decât la vârstnici, creşterea spitalizărilor va duce inevitabil şi la creşterea numărului de decese tot în această categorie. Nu ştim care va fi profilul demografic al valului Omicron în Europa, dar în România se pare că deciza a fost luată să repetăm „succesul” din valul 4-Delta. E foarte posibil deci ca valul Omicron să fie un val al copiilor şi tinerilor şi în România”, susţine Jurma.

Specialistul mai susţine că relaxarea măsurilor, vacanţele şi apoi redeschiderea şcolilor vor alimenta valul 5 al pandemiei. „Dacă acesta va fi alimentat în următoarele săptămâni de relaxarea, socializarea şi vacanţele de sărbători şi apoi de deschiderea şcolilor în format fizic imediat după revenirea din vacanţe, avem aproape o certitudine că şi valul Omicron va debuta la două săptămâni după deschiderea şcolilor, undeva în a două jumătate a lunii ianuarie”, adugă Octavian Jurma.

Recomandări

BOOTS ON THE GROUND
JURNALISM (IN)DEPENDENT
FĂRĂ ABONAMENT LA APPLE
CIOLACU: „RO ESTE INSTABILĂ”
INTERSTELLAR ARE SUCCES
BITCOIN INTRĂ ÎN LUX

Medicul estimează că Omicron poate tripla numărul de internări în spitale în categoria de vârstă 0-39 ani.

„Rămâne de văzut dacă românii vor fi la fel de insensibili dacă pandemia va începe să ceară tribut şi dintre copiii noştri, cum a fost când pandemia a decimat bătrânii noştri. Să sperăm că cei în vârstă nu vor spune şi ei „lasă că mor doar tinerii”. Dacă încă nu ţi-ai vaccinat copiii, cred că aceste grafice vorbesc de la sine: vaccineaza-i, acum!”, este mesajul specialistului.

Octavian Jurma spune că autorităţile au timp să ia măsuri împotriva următorului val al pandemiei.

„Pe de altă parte nu e cazul să intrăm în panică. Omicron are nevoie de 2-4 săptămâni pentru a deveni dominantă şi a produce debutul unui val, deci nu este o ameninţare iminentă. Delta este încă în scădere şi nu mai poate produce un nou val. Pandemia este un duşman onorabil şi ne da un răgaz să ne tragem sufletul că să ne pregătim pentru noul val. Putem să ne bucurăm de sărbători dacă adăugăm şi câteva măsuri elementare de siguranţă. Până la urmă cel mai important dar este că cei care ne sunt dragi sunt în viaţă şi sănătoşi. Tot ce avem de făcut este să ne asigurăm că vor rămâne aşa şi după ce ne întâlnim cu ei”, a precizat Octavian Jurma. Două cazuri de infectare cu Omicron au fost confirmate în România de la apariţia variantei.