În 1596, acum 425 de ani, pe când în Țara Românească domnea Mihai Viteazul, se năștea pe Valea Loarei, René Descartes, unul dintre cei mai mari matematicieni și filosofi francezi. Dictonul său „Mă îndoiesc, deci cuget, cuget, deci exist” a străbătut secolele.
Advertisment
Orfan de mamă de la vârsta de un an, a fost încredințat Ordinului Iezuit, care i-a asigurat o educație solidă, de nivel superior.
Călător prin Olanda, Danemarca, Germania, Franța, Elveția, Austria, Italia, îl admiră pe Galileo Galilei, scrie eseuri pe teme variate, de la muzică până la geometrie.
Recomandări
Lucrarea „Discursul asupra metodei” stârnește o seamă de controverse, fiind urmată de operele sale fundamentale, „Meditații metafizice” și „Principiile filosofiei”.
În matematică, a introdus geometria analitică, calculul algebric, numerele negative și numerele perfecte; în filosofie este fondatorul cartezianismului, o formă de raționalism care considera rațiunea drept unic izvor de cunoaștere (trage concluzia existenței nu din observație, ci din gândire), stabilea reguli ale gândirii pentru aflarea adevărului și încerca să împace în chip dualist idealismul cu materialismul.
Descartes a fost continuat de o pleiadă de filosofi, începând cu Spinoza și Leibniz, influențând și abordările filosofice românești, de la Dimitrie Cantemir până la Ștefan Lupașcu (cu o lucrare despre dubla cauzalitate la Descartes). Opera sa se află și astăzi centrul preocupărilor de specialitate din academii și universități.
Partenerii noștri