• NATO și Rusia aruncă „mingea” de la unul la altul pe fondul crizei cu Ucraina
  • Rusia și Ucraina sunt într-o situație tensionată încă de la anexarea Crimeei, în 2014
  • Situația dintre cele două țări vecine s-a tensionat și mai tare în ultimile luni


NATO și Rusia se luptă în declarații și amenințări… deocamdată. Secretarul general al NATO a cerut Rusiei să detensioneze situația de la granița cu Ucraina. Stoltenberg a mai adăugat că NATO salută dialogul dintre Joe Biden și Vladimir Putin, deoarece dialogul rămâne esențial atunci când tensiunile cresc.


Jens Stoltenberg: „Rusia trebuie să detensioneze, să respecte suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei și să revină la diplomație. Această criză necesită o soluție politică și diplomatică. Așa că salutăm dialogul dintre președintele Biden și președintele Putin, precum și eforturile de a convoca o nouă întâlnire în formatul Normandiei, deoarece dialogul este și mai important atunci când tensiunile sunt mari.”


Pe de cealaltă parte, ministrul adjunct de Externe al Rusiei a avertizat NATO și Statele Unite împotriva tendinței de expansiune spre est. El a adăugat că orice apariție a rachetelor cu rază scurtă sau medie de acțiune în Europa ar fi „inacceptabilă” și „o cale directă către accelerarea confruntării”.

Recomandări

VA AVEA UE NOI MEMBRI?
UNDE SCHIEZI AZI?
CINE E BABSI ZANGERL?
BYE, BYE GALLIANO!
RIRI PRIMEȘTE AUTOGRAF
GEN Z INVESTEȘTE ÎN MENTORAT ONLINE

Serghei Ryabkov: „Înainte de a fi prea târziu, trebuie să evităm o nouă criză a rachetelor în Europa. Apariția rachetelor cu rază scurtă și medie de acțiune pe acest teritoriu este inacceptabilă, este o cale directă spre accelerarea confruntării. Dacă oponenții noștri de cealaltă parte, în primul rând Statele Unite, dar și aliații și asociații lor, resping acest lucru și încearcă să torpileze procesul, se vor confrunta inevitabil cu o înrăutăţire suplimentară a securităţii lor. Ce formă va lua aceasta este o întrebare separată.”


Președintele american Joe Biden l-a asigurat telefonic pe șeful statului ucrainean, Vladimir Zelensky, de sprijinul pentru suveranitatea și integritatea teritorială a țării sale. Despre convorbirea telefonică dintre cei doi, dar și despre situația tensionantă cu Rusia, câțiva ucraineni și-au dat cu părerea.