• Ce-i trebuie unui îngeraș pentru a fi fericit? Îl ajută și jucăriile sau dulciurile, dar cel mai mult și mai mult, îi trebuie dragoste.
  • Vali are 9 ani și gătește pentru frații lui.
  • Învățătoarea lui Vali: „Copiii îl iau drept exemplu”

Cum faci un copil să zâmbească? Ce-i trebuie unui îngeraș pentru a fi fericit? Îl ajută și jucăriile sau dulciurile, dar cel mai mult și mai mult, îi trebuie dragoste.

Și încă ceva: timpul tău. Pentru un pui de om, timpul petrecut cu familia este cel mai de preț dar pe care îl poate primi.
Iar pentru tine, omul mare care doar cu timpul său poate face un copil fericit, lumina caldă din ochii lui și zâmbetul larg sunt cele mai mari comori pe care le poți păstra în suflet.

Vali are 9 ani, dar s-a făcut mare înainte de vreme. Învață bine, se joacă, gătește. Da, gătește, pentru el și pentru frații lui. L-am cunoscut anul trecut, de Crăciun, când ne-a spus ce își dorește el cel mai mult de la Moș Crăciun

Recomandări

CIOLACU: „RO ESTE INSTABILĂ”
INTERSTELLAR ARE SUCCES
BITCOIN INTRĂ ÎN LUX
DAC-AȘ FI PREȘEDINTE...
CE URMĂREȘTE RUSIA?
NOI AUDIERI LA TIKTOK

„Pentru mami i-aș cere un aragaz, ca să ne facă brioșe la cuptor.”

Andrei Ispas a mobilizat toată redacția și a făcut ca Vali și familia lui să primească aragazul mult dorit. Vali nu a mai așteptat să gătească mama, și-a pus șorțul și a început să experimenteze.

Prea devreme, Vali a aflat că viața nu este ușoară. Dar are ambiție și este convins că școala îi va deschide un drum în viață. Este cel mai bun din clasă.

Monica Colțea, învățătoarea lui Vali: „Copiii îl iau drept exemplu, la lecții îi cer ajutorul să le explice ce au de făcut și atunci când nu au înțeles iar eu am treabă, am altceva de făcut, el se duce și ma ajută și pe mine.”

Sunt rare momentele în care Vali se bucură de copilărie. Andrei a vrut să-i amintească de asta și să-i facă o bucurie care nu se pune într-o cutie de cadou. A organizat o zi la patinoar în care și-a dus copiii să îl cunoască pe Vali.

Andrei Ispas: „Nu e deloc greu să faci un copil să zâmbească. Trebuie să-i oferi doar puțin din timpul tău și el va zâmbi necondiționat.”

Nu există Crăciun fără brad. Totuși, Andrei a fost un Moș Crăciun fără barbă pentru Vali și familia lui. Și, ca de fiecare dată, a fost impresionat de maturitatea și sensibilitatea unui pui de om, care are mai puțin, din punct de vedere material, decât copiii lui.

„-De ce ai pus-o pe mami acolo sus?
-Pentru că ne protejează și ea ne apără.
-Dacă ar fi să inviți pe cineva la masa de Crăciun, pe oricine din lumea asta, pe cine ai invita la masa voastră?
-Pe Moș Crăciun.
-Și ce i-ai cere Moșului?
-SPERANȚĂ.”