• Explozia din Beirut a prins-o pe Rim Sbeiti, o româncă stabilită acolo, în maşină, chiar în mijlocul iadului
  • Tânăra povesteşte că oamenii alergau plini de sânge fără direcţie şi urlau după ajutor
  • Din fericire, Rim s-a pitit în maşină şi a reuşit să scape teafără, însă a rămas în stare de şoc mai bine de două ore

Mult fum, maşini distruse, blocuri dărâmate, sticlă pe jos şi mii de oameni plini de sânge care strigau după ajutor. Este descrierea făcută de o româncă care a trăit explozia puternică din Beirut. Rim Sbeiti s-a mutat de cinci ani în Liban, iar ieri spune că a dat pentru prima dată nas în nas cu moartea. A fost prinsă în maşină când iadul s-a dezlănţuit. Şocul a cuprins-o atât de tare, încât ne povesteşte că abia după două ore a reuşit să iasă din şoc şi să realizeze ce i s-a întâmplat. Ei şi altor mii de oameni.

Explozia a fost atât de puternică, încât a provocat distrugeri pe o rază de 15 kilometri. Peste 300 de mii de oameni au rămas fără casă. Aproximativ 100 de persoane au murit, peste 4000 au fost rănite şi zeci de oameni încă sunt daţi dispăruţi.

Rim Sbeiti, româncă stabilită în Beirut: „Aşteptam să trec cu maşina, era un pic aglomerat. Dintr-odată mă uit în sus şi văd ceva negru care iese din cer. Apoi a venit explozia. Mi-a căzut ceva pe maşină sus, mi-a venit în cap, până am reuşit să-mi dau capul în jos. Pe urmă am făcut panică mare, am început să ţip, să plâng, că nu ştiam ce se-ntâmplă. La un moment am crezut c-am murit. Pe urmă au venit nişte fete pline de sânge, săracele, m-au scos din maşină, am stat lângă un bloc. Ţipând, plângând, oameni cu sânge plini.“

Recomandări

ORDINE ÎN PARLAMENT
ÎNCĂLZIREA CLIMEI SCHIMBĂ IERNILE
CE REFORME VOR PARTIDELE
UN „IRON DOME” ROMÂNESC?
TOM CRUISE E PREMIAT
CINE L-A UCIS PE KIRILLOV

Victor Mircea, ambasadorul României în Liban: „Pe o rază de circa 500 de metri, totul a fost pus la pământ. Deci este exact ca o bombă clasică. S-au simţit practic aceste distrugeri până la 15 kilometri de locul respectiv. Nu avem niciun fel de informaţie că românii ar fi putut fi implicaţi în această tragedie“.