Ion Cristoiu: Cazul Nicolae Ciucă-Plagiator: Arma stalinistă a Dosarului – folosită în răfuiala dintre găştile politruce

• Ion Cristoiu: După 31 de ani de comentare aproape zilnică a Actualităţii, am ajuns la concluzia că un demnitar, un politician trebuie supravegheat şi judecat pentru ceea ce face în prezent şi nu pentru ceea ce a făcut el în trecut.
• Ion Cristoiu: Unui demnitar nu i se poate reproşa mare lucru în ce priveşte activitatea sa prezentă. Cum însă el trebuie lichidat sau măcar pus la punct, i se caută în trecut o pată, ştiută de Băieţii de bine, i se scoate la iveală sub forma unei dezvăluiri de presă şi i se regizează o campanie politico-mediatică.
• Ion Cristoiu: Apelarea la dosar a fost una dintre armele folosite în comunist în cadrul bătăliei din sediul CC. Fiecărui lider i se ştiau petele de la dosar. Ele erau trecute cu vederea cîtă vreme nu era nevoie de folosirea lor în răfuiala dintre Găşti.

Urmărind Scandalul Nicolae Ciucă – Plagiator, unii cititori mă întreabă, nu fără reproşuri sugerate, de ce nu iau atitudine, aşa cum fac mulţi dintre colegii de breaslă. Prin atitudine criticii mei înţeleg un şir de zbierete în scris sau oral prin care să cer demisia lui Nicolae Ciucă, însoţite de gesturile isterice de rigoare:

Tăvălit pe jos, a epilepsie, smuls părul (cît mai am) din cap, înroşirea la faţă şi ieşirea ochilor din orbite.

Într-un cuvînt, gesturile care definesc azi pe mulţi lideri de opinie care practică (nu fără succes financiar) presa de tip Galerie de fotbal, parfumată cu sintagma Presa de activism civic.

Răspund aici posibililor bombănitori ai mei de ce nu mă dau în spectacol în recentul scandal:

Am depăşit de mult vîrsta pubertăţii jurnalistice postdecembriste cînd mă înfuriam, pentru că Ion Iliescu nu demisiona şi mă mîhneam, pentru că Emil Constantinescu n-a ajuns preşedinte al României încă din 1992.

După atîta amar de viaţă politică postdecembristă mi-am dat seama că jurnalistul de comentariu, căruia i-am spus Istoricul clipei, nu trebuie să trăiască la nivel emoţional întîmplările mai mici sau mai mari din prezent. Misiunea de esenţă a Istoricului clipei e să despice evenimentele, să le găsească semnificaţiile, să le prevadă evoluţiile.

Nu acesta e însă principalul motiv pentru care n-am cerut şi nu voi cere ca Nicolae Ciucă să-şi dea demisia.

Chiar dacă n-am nici o îndoială că a copiat atunci, în 2003, ceea ce azi se numeşte plagiat.

Motivul e acelaşi pentru care n-am cerut demisia lui Victor Ponta în 2012, cînd a fost acuzat de plagiat, nu m-am înscris în corul care a cerut demisia lui Florin Cîţu din funcţia de premier acuzat de a fi fost penal în urmă cu 21 de ani şi l-am apărat pe Florin Roman în Scandalul cu aşa-zisul plagiat din teza de masterat.

Care e acest motiv?

Pentru a răspunde se impune să precizez că, după 31 de ani de comentare aproape zilnică a Actualităţii, am ajuns la concluzia că un demnitar, un politician trebuie supravegheat şi judecat pentru ceea ce face în prezent şi nu pentru ceea ce a făcut el în trecut.

Dacă în prezent un demnitar e prins cu o afacere de corupţie, dacă a comis un accident, dacă a încălcat regulile de protecţie şi mai ales dacă a gestionat catastrofal o criză din domeniul său de activitate, atunci el trebuie să demisioneze sau să fie demisionat.

Din acest punct de vedere bine ar fi fost ca presa să ducă o campanie pentru ca Lucian Bode, ministrul de Interne, sau, măcar Bogdan Berechet, şeful Poliţiei Capitalei, să demisioneze în urma accidentului criminal prin care o fetiţă şi-a pierdut viaţa. Bine era dacă presa ducea o campanie pentru ca Virgil Popescu, ministrul Energiei, să demisioneze ca urmare a dezastrului naţional numit creşterea facturilor la Energie.

De pe vremea lui Traian Băsescu s-a ivit şi a înflorit însă folosirea în răfuiala politică a armei staliniste a Dosarului sau mai bine zis, a petelor de la Dosar. Unui demnitar nu i se poate reproşa mare lucru în ce priveşte activitatea sa prezentă. Cum însă el trebuie lichidat sau măcar pus la punct, i se caută în trecut o pată, ştiută de Băieţii de bine, i se scoate la iveală sub forma unei dezvăluiri de presă şi i se regizează o campanie politico-mediatică. De cele mai multe ori faptele din trecut au fost comise mulţi ani în urmă. Ele sînt ştiute de cei interesaţi, dar ţinute în sertar pentru a fi folosite în clipa cînd respectivul trebuie blocat.

Pe 18 iunie 2012, apare în presă dezvăluirea privind plagiatul lui Victor Ponta. Victor Ponta, în 2012 premier, era acuzat c-a plagiat în teza sa de doctorat din 2003.

Din 2003 pînă în 2012 trecuseră 9 ani. Victor Ponta fusese numit ministru în Guvernul Boc (2008) şi ales preşedinte al PSD în 2010. A fost ales deputat încă din decembrie 2004, iar în 2006, a ajuns vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor. Premier al României devine în mai 2012. Posibilul plagiat era la dosar din 2003. Nu dispăruse între timp. El însă era ştiut de Băieţii de bine. De fiecare dată cînd Victor Ponta a ocupat aceste funcţii, nimeni nu s-a întrebat dacă nu cumva a plagiat în 2003. Să admitem că un simplu cetăţean are o problemă în trecut. Cînd respectivul devine demnitar, creşte brusc interesul presei faţă de trecutul respectivului. Ar fi fost normal ca plagiatul din 2003 să fi fost dezvăluit pînă în iunie 2012. Fie şi pentru a răspunde la întrebarea: Cine o mai fi şi Victor Ponta ăsta.

De ce a fost dezvăluit abia în iunie 2012?

Pentru că premierul Victor Ponta începea să-i strice socotelile lui Traian Băsescu. Fostul preşedinte îl desemnase premier sperînd că va fi de treabă.

Pe 11 august 2021, apar în presă dezvăluiri despre fapte comise de Florin Cîţu în decembrie 2000, în SUA. Cu 21 de ani în urmă. Între timp, Florin Cîţu a fost ales deputat, a fost numit ministrul Finanţelor şi în decembrie 2020, premier.

Întîmplarea din 2000 era la dosar. Cu acte, cu fotografii. Mai mult, era ştiută de mulţi colegi de partid şi de mulţi inşi din Servicii. Pînă în 11 august 2021, momentul din 2000 n-a fost dezvăluit, deşi între timp, Florin Cîţu intrase în lumina presei.

Dezvăluirea din 11 august 2021 e urmată de o campanie politico-mediatică menită a-l face pe Florin Cîţu să demisioneze din funcţia de premier. N-a demisionat atunci. A ajuns după numirea ca premier a lui Nicolae Ciucă, preşedintele Senatului, după ce a fost ales preşedinte al PNL. A mai scos vreun scîncet presa în chestiunea Florin Cîţu Penal?

E limpede că în august 2021 a fost o campanie politico-mediatică de folosire a dosarului în interesele prezentului.

Cineva avea interesul ca Florin Cîţu să iasă din cursa pentru şefia PNL.

18 ianuarie 2022. Apare dezvăluirea că Nicolae Ciucă a plagiat în teza sa de doctorat din 2003. Din 2003 pînă în 2022 au trecut 19 ani. Între timp, Nicolae Ciucă a fost şef al Marelui Stat Major, a fost ministru al Apărării (în două Guverne) şi, din 25 decembrie 2021, premier. Trecutul nu poate fi modificat. Pata de la dosar a existat din 2003 încoace. Ştiută de cei interesaţi. De ce n-a fost dezvăluită pînă acum? Pentru că n-a fost interesul. Acum a fost interesul. Mulţi lideri PNL s-au gîndit că Florin Cîţu trebuie dat jos şi înlocuit cu Nicolae Ciucă.

Nicolae Ciucă strică jocurile Găştii lui Florin Cîţu din PNL.

Şi atunci i s-a scos dosarul şi i s-a regizat o campanie politico-mediatice pe cinste.

În toate cele trei cazuri presa a fost folosită ( cu sau fără ştiinţa ei) în răfuiala dintre Găştile politruce.

 În toate cele trei cazuri dezvăluirii i-a urmat în presă nu o adîncire a dezvăluirii, ci o amplificare a Scandalului prin cereri de demisie formulate de adversari ai acuzatului, convocaţi de presă pe bază de listă. Deontologia cere ca în asemenea cazuri să publici şi puncte de vedere în apărarea victimei. Nici în cazul lui Victor Ponta, nici în cazul lui Florin Cîţu, nici în cel al lui Nicolae Ciucă Dreptul la apărare n-a existat.

Simpla trecere în revistă a celor trei cazuri scoate în evidenţă o armă nocivă folosită în bătălia din partide şi dintre partide:

Scoaterea dosarului.

Apelarea la dosar a fost una dintre armele folosite în comunist în cadrul bătăliei din sediul CC.

Fiecărui lider i se ştiau petele de la dosar.

Ele erau trecute cu vederea cîtă vreme nu era nevoie de folosirea lor în răfuiala dintre Găşti.

Era vorba mai ales de informaţii privind colaborarea cu Siguranţa sau de atitudini antisovietice sau chiar de şmecherii.

Toate petrecute cu mult timp în urmă.

Cînd un lider trebuia eliminat sau pus la colţ, Liderul Suprem – Stalin, Dej, Ceauşescu – îi scotea dosarul.

 Cei trei au murit demult.

 Urmaşii lor din postdecembrism le urmează exemplul.

NOTĂ: Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro