Femeie, înainte de toate. Elena Cuza

De 24 ianuarie, te gândești la cei câțiva bărbați luminați care au făcut Unirea. Însă ea nu ar fi durat fără contribuția unei femei de caracter: Întâia Doamnă a României, principesa Elena Cuza. Născută Rosetti, înrudită cu familia Sturdza, tânăra boieroaică a primit o educație rigidă, care a avut consecințe paradoxale: timidă și nesigură în exterior, avea însă simțul datoriei adânc înrădăcinat în suflet. La 15 ani se îndrăgostește de ofițerul Cuza. Măritată, va rămâne credincioasă atât persoanei, cât și cauzei acestuia. Când revoluționarii de la 1848 sunt exilați în Turcia, deturnează pe Dunăre vasul către malul muntenesc și le oferă șansa exilului. Ajunsă principesă în 1859, oferă tuturor un model de dăruire pentru cauza națională. Se ocupă personal de educația fetelor și de ajutarea săracilor. Dacă reformele domnitorului au pus bazele statului modern înaintea lui Carol I, viața sa privată i-a pregătit pe români pentru domnia lui Carol al II-lea. Afemeiat notoriu, prințul își trimite soția la Paris, pentru a se bucura de amantă. Elena Cuza nu se plânge, ci face lobby românesc în saloanele imperiale. Întoarsă acasă, își folosește relațiile pentru a domoli opoziția boierească la reforme. Sacrificiul ei este greu de imaginat, chiar și pentru o femeie de azi: Elena Cuza a adoptat cei doi fii bastarzi ai soțului, pentru că scandalul unui divorț ar fi pus capăt experimentului Unirii. Când Cuza e răsturnat în 1866, îl urmează în exil, împotriva tuturor. Îl va sluji până dincolo de mormânt, apărându-i mereu memoria și faptele. Răbdarea și devotamentul acestei femei fără ambiții politice stau la baza României unite de azi. În noaptea când a aflat de alegerea lui Alexandru Ioan Cuza ca domnitor, a scris: „Sunt prea slabă, dar Dumnezeu mă va ajuta, pentru că voi uita de mine pentru țară”. Elena Cuza nu este o victimă, ci o eroină asumată a istoriei noastre. Iar sacrificiul ei ne impune admirația.