• O jurnalistă neozeelandeză însărcinată a fost primită de talibani, în Afganistan, după ce i-a fost imposibil să revină în propria ţară pentru a naşte din cauza reglementărilor anti-COVID foarte drastice.
  • Într-o scrisoarea deschisă, publicată de New Zealand Herald, Charlotte Bellis a explicat că lucra pentru canalul Al-Jazeera în Afganistan, cu sediul la Doha, atunci când şi-a dat seamă că aştepta un copil.
  • În Qatar este interzisă sarcina în afara căsătoriei, motiv pentru care și-a păstrat situaţia secretă în timp ce se pregătea să se întoarcă în Noua Zeelandă.

O jurnalistă neozeelandeză însărcinată a povestit, duminică, că a fost primită de talibani, în Afganistan, după ce i-a fost imposibil să revină în propria ţară pentru a naşte din cauza reglementărilor anti-COVID foarte drastice, relatează AFP. Noua Zeelandă, care și-a închis frontierele în martie 2020, din cauza pandemiei, a admis foarte puține cazuri de revenire a cetățenilor săi din străinătate.

„Mă simt trădată” de Noua Zeelandă, a afirmat Charlotte Bellis, într-o scrisoare trimisă Radio New Zealand de la Kabul.

În scrisoarea deschisă, publicată de New Zealand Herald, Charlotte Bellis a explicat că lucra pentru canalul Al-Jazeera în Afganistan. După ce s-a întors la Doha, unde se află sediul canalului, ea şi-a dat seamă că aştepta un copil. Cum în Qatar este interzisă sarcina în afara căsătoriei, ea şi-a păstrat situaţia secretă în timp ce se pregătea să se întoarcă în Noua Zeelandă.

Recomandări

ALEGERI 2024
GEOANĂ RUPE TĂCEREA
VIAȚA DUPĂ EXIT POLL
MESAJUL LUI CIUCĂ
LASCONI ARE 18%
„MULȚUMESC, BUCUREȘTI”

Când a aflat că nu va putea beneficia de nicio derogare pentru a se întoarce acasă, Charlotte Bellis a făcut apel la înalţi responsabili talibani. Aceştia i-au propus, apoi, să vină să nască în ţara lor, unde îşi desfăşoară activitatea partenerul ei, un fotoreporter belgian, Jim Huylebroek.

„Suntem fericiţi pentru dumneavoastră, puteţi veni şi nu veţi avea probleme”, i-au transmis talibanii, după cum a povestit într-un interviu.

„Când aveam nevoie, guvernul neozeelandez mi-a transmis că nu sunt binevenită”, a acuzat jurnalista. „Când talibanii îi oferă azil unei femei însărcinate şi necăsătorite atunci ştii că te afli într-o situaţie dificilă”, a mai spus ea.

Charlotte Bellis, care i-a întrebat, deja, pe talibani ce vor face pentru a garanta drepturile femeilor şi fetelor, a declarat că este „ironic” ca ea să pună acum aceeaşi întrebare propriului său guvern.

După ce a vorbit public despre problemele cu care s-a confruntat şi a angajat avocaţi, Charlotte Bellis a fost convocată de autorităţile neozeelandeze care i-au spus că cererea sa va fi reexaminată. Chris Hipkins, ministrul neozeelandez, care răspunde de lupta împotriva COVID-19, a declarat, într-un comunicat, că le-a cerut funcţionarilor să verifice dacă toate procedurile au fost aplicate corect în cazul jurnalistei, „care pare la o primă vedere să merite explicaţii suplimentare”, scrie Agerpres.