- Testarea pentru Covid-19 în laboratoarele private acreditate ar putea fi oprită
- Centrele private aflate în contract cu statul nu au primit banii pentru testele făcute până acum
- Reprezentantul Patronatului spitalelor private: Nu putem să susţinem costurile la nesfârşit
- Nelu Tătaru: Aşteptăm acele deconturi pe care trebuia să le facă DSP-urile pentru ca noi să declanşăm plata
Cristian Hotoboc, preşedintele Patronatului Furnizorilor de Servicii Medicale Private, te anunţă că statul nu a acoperit nici acum costurile pentru testele RT PCR realizate în laboratoarele spitalelor private. Asta în condiţiile în care, spune Hotoboc, 50% din testele RT PCR, solicitate de autorităţi, se fac în unităţile medicale private.
Advertisment
Nelu Tătaru ţi-a spus recent că problema este la DSP Bucureşti, care nu a trimis la timp deconturile, însă astfel de probleme au avut şi mai multe DSP-uri din ţară. Ministrul te asigură că plăţile către centrele acreditate vor fi făcute în perioada imediat următoare.
La DSP Bucureşti, Dr. Oana Nicolescu a fost înlocuită cu generalul Ionel Oprea, aşa că acesta trebuie să rezolve acum urgent ce nu a reuşit fosta conducere, mai ales că banii pentru decontarea acestor teste au fost deja alocaţi: peste 50 de milioane de lei pentru testele făcute în laboratoarele din Bucureşti.
Recomandări
Dacă situaţia va fi blocată în continuare de hârtii nefăcute la timp, în raportările zilnice am putea vedea o scădere importantă a numărului de teste făcute. Ori capacitatea mare de testare este tocmai una dintre armele cu care se poate ţine în frâu pandemia.
Nelu Tătaru, Ministrul Sănătăţii: „În zilele următoare se va face plata. Aşteptam acele deconturi pe care trebuia să le facă DSP-urile pentru ca noi să putem declanşa plata. Deci tot DSP-urile sunt de vină? Tot de la DSP, dar ţine de fiecare DSP în parte, sunt anumite DSP-uri cu anumite deficienţe şi acolo nu s-a făcut plata“.
Cristian Hotoboc, preşedinte PALMED: „Până în momentul de faţă nu s-a plătit niciun leu. Dacă nu se vor lua măsuri urgente noi vom fi din păcate nevoiţi să sistăm această colaborare, pentru că nu putem să susţinem costurile la nesfârşit. Gândiţi-vă că trebuie să plătim reactivi, trebuie să plătim consumabile, personalul medical şi aşa mai departe“.
- LIVE UPDATE. Război în Ucraina, ziua 1004. Putin anunță producția în masă a rachetei „Oreshnik”
- LIVE UPDATE. Război în Israel, ziua 414. Ungaria îl invită pe Benjamin Netanyahu în vizită în ciuda mandatului de arestare emis de CPI
- STUDIU. Cercetătorii cartografiază heliosfera. Ce descoperiri au făcut despre „bula noastră portectoare”
- STUDIU. Tinerii din Generația Z prioritizează experiențele și bunăstarea personală în cheltuielile lor
- China a creat gravitație de 1900 G. Cum funcționează CHIEF
Partenerii noștri