• În Italia, cei nevaccinați care sunt contacți direcți ai persoanelor confirmate vor sta doar cinci zile în carantină.
  • Perioada de carantină a fost redusă de la zece zile la cinci.
  • Masca de protecție tip Ffp2 trebuie purtată și în următoarele cinci zile.

Italia reduce carantina la cinci zile pentru persoanele nevaccinate care au avut contact direct cu persoane confirmate pozitiv.

Perioada de carantină pentru persoanele nevaccinate sau pentru cele care au făcut vaccinarea primară de mai mult de 120 de zile care au intrat în contact direct cu o persoană confirmată pozitiv a fost redusă de la 10 la 5 zile, conform unei informări emise de Ministerul Sănătăţii italian, citată de ANSA.

Potrivit măsurii, care se aplică persoanelor fără simptome, ieşirea din carantină se face cu un test negativ. Masca Ffp2 trebuie purtată şi în următoarele cinci zile.

Recomandări

SURSE: CIUCĂ DEMISIONEAZĂ
ALEGERI 2024
GEOANĂ RUPE TĂCEREA
VIAȚA DUPĂ EXIT POLL
MESAJUL LUI CIUCĂ
LASCONI ARE 18%

Carantina de cinci zile în cazul contactelor directe cu persoane infectate, se precizează în informare, se aplică „persoanelor asimptomatice care nu au fost vaccinate sau care nu au finalizat ciclul de vaccinare primară (adică au primit doar o doză de vaccin din cele două necesare) sau care au finalizat ciclul de vaccinare primară cu mai puţin de 14 zile în urmă” şi „persoanelor asimptomatice care au finalizat ciclul de vaccinare primară sau care s-au vindecat de mai mult de 120 de zile, fără să fi primit doza de rapel„.

Prevederile diferă pentru cei care au acoperire vaccinală completă şi care au primit şi doza de booster sau care s-au vindecat în ultimele 120 de zile. În aceste cazuri se prevăd doar cinci zile de auto-monitorizare şi obligaţia de a purta masca Fffp2 timp de zece zile în total. Cât timp nu apar simptome, nu este nevoie de un test negativ.

Pentru contacţii apropiaţi asimptomatici care au primit doza de rapel sau care au finalizat ciclul de vaccinare primară în ultimele 120 de zile sau care s-au recuperat după infecţia cu SARS-CoV-2 în ultimele 120 de zile nu există carantină şi se aplică măsura de auto-monitorizare timp de 5 zile. Trebuie efectuat un test antigenic sau molecular rapid pentru SARS-CoV-2 dacă apar simptome”.