- Zumzăiala de birou poate fi prezentă la tine acasă.
- Un statistician ascultă fundaluri sonore cu sunete de birou pentru a se concentra la taskurile zilnice.
- Proiectele de acest tip au început ca o joacă atunci când oamenii au fost forțați să lucreze de acasă, iar acum au un real succes.
- Statisticianul afirmă că este o bună modalitate prin care poate delimita munca de viața personală.
Statisticianul Paul Hewson a fost forțat de pandemia de coronavirus să lucreze de acasă, așa că a găsit o soluție prin care să se concentreze la muncă la fel ca la birou: ascultă sunete specifice biroului.
Advertisment
Bărbatul a căutat tot felul de website-uri care să ofere fundaluri sonore care să-l ajute să se simtă ca la birou: sunetul imprimantelor, șușotelile colegilor, și chiar sunetul cafetierei, relatează BBC.
Practic, toată zumzăiala din birou cu care mulți dintre noi ne-am obișnuit de-a lungul experienței noastre profesionale.
Recomandări
„Să lucrez cu un fundal sonor de birou contează foarte mult pentru atunci când am nevoie să mă concentrez. Funcționează, dar nu știu dacă datorită sunetului familiar de birou sau pentru că oferă senzația că sunt înconjurat de oameni”, a declarat Paul Hewson pentru BBC.
Paul Hewson a lucrat în mai multe medii de lucru, de la birouri individuale până la birouri open space, iar pandemia a fost începutul primei experiențe de muncă „izolată”. Acesta afirmă că îi este greu să se concentreze la ce are de făcut având la dispoziție un singur mediu de lucru.
Însă, a acceptat să-și pună fundaluri sonore din birou pentru a simula, măcar, că se află într-un spațiu cu mai mulți oameni.
„Este și o modalitate prin care reușesc să fac o diferență între timpul de muncă și timpul de acasă”, a spus Hewson.
Zumzăiala de la birou chiar la tine acasă
Stéphane Pigeon, inginer în cercetare, a creat Office Noise Generator. Acesta declară că a conceput proiectul mai mult în glumă, pe atunci fiind convins că nu ar exista mulți oameni care să rezoneze cu ideea lui.
„Când a început pandemia și oamenii au început să lucreze de acasă, am creat un site, o pagină, cu sunete de la birou. Am făcut-o în glumă și nu mă gândeam că va asculta cineva așa ceva”, a declarat Pigeon pentru BBC.
Acum, la 5 luni după ce a lansat pagina, are un total de 200.000 de vizualizări.
Și nu este singurul care a făcut un bine celor care vor să audă zumzăiala de la birou în timp ce lucrează. Sound of Colleagues este o altă platformă care te face să te simți înconjurat de colegii tăi. Are peste un milion de vizualizări, inclusiv 164.000 din Marea Britanie.
I Miss The Office este un al treilea website care le oferă oamenilor atmosfera de la birou chiar în propria lor casă. Are 1.2 milioane de vizualizări din toată lumea, dintre care 50.000 doar din Marea Britanie.
- STUDIU. Tinerii din Generația Z prioritizează experiențele și bunăstarea personală în cheltuielile lor
- China a creat gravitație de 1900 G. Cum funcționează CHIEF
- S-a dat „start vot” în diaspora. Încep trei zile cruciale pentru România
- Ești gata să te îndulcești? Chocolate Saga te așteaptă să guști delicatesele
- Europa e îngrijorată de alegerile din România: Cu cine va vota diaspora
Partenerii noștri