• Cristi Puiu se întreabă cum supravieţuiesc artiştii în aceste vremuri, când li s-au închis teatrele şi cinematografele, dar totuşi nu s-au revoltat public.
  • Cristi Puiu: Ce se întâmplă cu pasiunea actorilor pentru arta lor când au teatrul închis?
  • Marius Tucă: E cu atât mai strigător la cer situaţia de la noi, cu cât peste tot în lume s-au deschis teatrele şi cinematografele.

Regizorul Cristi Puiu se întreabă cum supravieţuiesc artiştii când li s-au închis teatrele şi cinematografele și afirmă că îl sperie faptul că aceștia nu s-au revoltat public. „Ce se întâmplă cu pasiunea actorilor pentru arta lor când au teatrul închis?”, s-a întrebat regizorul, la Marius Tucă Show.

Cristi Puiu a mărturisit, marți seara, în emisiunea Marius Tucă Show că l-a speriat foarte tare faptul că nu a văzut actorii protestând în aceste luni de pandemie, când nu şi-au mai putut face profesia lor la teatru.

„Unii actori mă plac, alţii nu, din cei cu care am lucrat şi i-am întrebat cum de s-au făcut actori. Te-ai gândit tu într-o zi să îţi alegi meseria asta că e important să se uite lumea la tine? Cred că acolo este mica eroare, pentru că un soi de narcisism te impinge să alegi meseriile astea artistice. Se aplică şi regizorilor, şi pictorilor şi poeţilor şi tuturor artiştilor, în general. Dar acum s-a luat o măsură foarte dură, teatre si cinematografe închise, voi sunteţi lăsaţi pe drumuri, dar pasiunea voastră pentru arta voastră, ce se întâmplă cu ea?”, a afirmat Cristi Puiu.

Recomandări

OFICIAL ÎN SCHENGEN
CE CÂȘTIGI LA GALA ZF?
PUTIN TESTEAZĂ ORȘENIK
BIDEN RESPINGE ICC
MANDAT PENTRU BIBI
VREMEA REA ÎNCHIDE A1