- Rusia a anunțaț decizia de a înceta, temporar, confruntările militare în mai multe orașe din Ucraina, începând de marți dimineața, pentru a permite funcționarea culoarelor umanitare.
- Armistiţiile temporare vor fi valabile în oraşele Kiev, Sumi, Harkiv, Cernighiv şi Mariupol.
- Decizia vine în contextul celei de-a treia runde de negocieri dintre delegațiile Rusiei și Ucrainei, soldată cu „mici progrese” privind coridoarele umanitare.
Rusia a anunţat, luni seară, decizia de a înceta, temporar, confruntările militare în mai multe oraşe din Ucraina, începând de marţi dimineaţă, pentru a permite funcţionarea culoarelor umanitare.
Advertisment
„Federaţia Rusă anunţă încetarea focului, începând de marţi, de la ora 10.00 (9.00, ora Ucrainei, 9.00, ora României), pentru a permite evacuarea civililor”, a transmis, luni seară, Celula pentru operaţiuni umanitare a Ministerului Apărării de la Moscova, conform cotidianului Le Figaro.
Armistiţiile temporare vor fi valabile în oraşele Kiev, Sumi, Harkiv, Cernighiv şi Mariupol, a precizat Ministerul rus al Apărării.
Recomandări
A treia sesiune a negocierilor între Rusia şi Ucraina, care s-a încheiat luni seară, prin acorduri generale în sensul organizării culoarelor umanitare, dar fără rezultate „semnificative” în sensul unui armistiţiu general pe durată nedeterminată.
„Am obţinut anumite rezultate pozitive în privinţa logisticii culoarelor umanitare. Situaţia generală nu s-a îmbunătăţit”, a declarat şeful delegaţiei ucrainene, consilierul prezidenţial Mihail Podoliak.
Negocierile vor continua cu o nouă rundă, în eforturile de a se ajunge la un acord pentru încetarea confruntărilor militare.
Anunțul vine în contextul în care un oficial american din domeniul apărării, citat de CNN, a spus că forțele rusești „intensifică bombardamentele” asupra marilor orașe ucrainene, printre care Harkov, Kiev și Cernihiv, precum și asupra orașelor Mykolaiv și Mariupol din sud.
„Am observat o creștere a ceea ce numim focuri cu rază lungă de acțiune, bombardamente, atacuri cu rachete, artilerie și estimăm că lovesc ținte civile, infrastructură, zone rezidențiale”, a declarat oficialul.
Partenerii noștri