• Măsura este luată în condițiile în care portul se luptă cu un focar tot mai mare de Covid-19.
  • Decizia ar putea provoca perturbări și întârzieri de producție.
  • Măsura urmează restricțiilor anterioare impuse în districtul central de afaceri din Shenzhen și va dura până la 20 martie.

China a izolat cei 17,5 milioane de locuitori ai orașului Shenzhen, situat în sudul țării, pentru cel puțin o săptămână, încercând să oprească un focar tot mai mare de Covid-19, printr-o măsură care ar putea provoca perturbări și întârzieri de producție în portul-cheie chinez.

Închiderea, care a venit după ce numărul cazurilor s-a dublat la nivel național, ajungând la aproape 3.400, va fi însoțită de trei runde de teste în masă, la nivelul întregului oraș, potrivit unei declarații a guvernului. Măsura, anunțată duminică, a urmat restricțiilor anterioare impuse în districtul central de afaceri din Shenzhen și va dura până la douăzeci martie.

Astfeș, toate sistemele de autobuze și de metrou au fost închise, iar întreprinderile, cu excepția celor care oferă servicii esențiale, au fost, la rândul lor, închise. În plus, angajaților li s-a recomandat să lucreze de acasă, iar rezidenților li se va interzice să părăsească Shenzhen (unde se află sediile giganților Huawei Technologies Co. și Tencent Holdings Ltd., precum și unul dintre cele mai aglomerate porturi din China), excepție făcând câteva situații limită.

Recomandări

ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT
UNDE TE DISTREZI ÎN PARIS
SUSPECTUL E ARESTAT
TRUMP AMENINȚĂ PANAMA
FRANȚA ȚINE DOLIU

Se crede că valul de infecții din oraș este legat de o epidemie necontrolată în Hong Kong-ul vecin, unde aproximativ 300.000 de persoane se află, în prezent, în izolare sau în carantină la domiciliu. Creșterea accelerată a cazurilor de Covid-19 în Shanghai a determinat, de asemenea, revenirea majorității școlilor la învățământul online. În plus, autoritatea chineză de reglementare în domeniul aviației a demarat discuții cu companiile aeriene cu privire la devierea tuturor zborurilor internaționale către centrul financiar, potrivit Bloomberg News.

Creșterea numărului de cazuri cu varianta Omicron s-au transformat într-o provocare pentru strategia „Zero Covid” a Chinei

Creșterea cazurilor, ca urmare a variantei extrem de infecțioase a Omicron, în cele mai dezvoltate orașe din China, s-a transformat într-o provocare pentru strategia „Zero Covid” a țării.

Această politică, care a permis Chinei să traverseze perioade lungi fără să resimtă intensitatea virusului și a adus una dintre cele mai scăzute rate de mortalitate din rândul marilor economii, lasă țara din ce în ce mai izolată, pe măsură ce alte părți ale lumii au învățat să trăiască cu virusul și au permis revenirea la normalitate. Până în prezent, oficialii au rezistat măsurilor mai dure, cum ar fi închiderile în cele mai mari orașe din China și s-au bazat pe răspunsuri specifice, pentru a observa evoluția variantei Omicron.

Strategia „Zero Covid” a dus la perturbări în alte orașe, mai multe runde de testări în masă în Tianjin, în ianuarie, au dus la oprirea producției la o uzină a Toyota Motor Corp. și la alte fabrici timp de mai bine de o săptămână.

Abordarea îngreunează sarcina Beijingului de a-și atinge obiectivul de creștere economică în 2022, în condițiile în care costurile măsurilor vor crește, potrivit Nomura Holdings Inc. Cu toate acestea, China și-a reiterat, vineri, angajamentul față de politica „Zero Covid”, înaltul oficial din domeniul sănătății, Ma Xiaowei, afirmând că trebuie menținute controale stricte.