• Decizia vine în contextul în care Rusia a declarat că dorește să fie plătită în ruble și a amenințat că va întrerupe livrările dacă cererea sa nu va fi satisfăcută.
  • Ministrul german al economiei a declarat că această etapă de avertizare are un caracter preventiv și va însemna o monitorizare sporită a livrărilor de gaze.
  • Rusia este un element central în sistemul energetic global. Este cel mai mare exportator de petrol din lume, reprezentând aproximativ 8% din piața globală.

Germania a emis un „avertisment timpuriu” cu privire la posibile penurii de gaze naturale, după ce Rusia a declarat că dorește să fie plătită în ruble și a amenințat că va întrerupe livrările dacă cererea sa nu va fi satisfăcută.

Într-o conferință de presă, susținută miercuri la Berlin, ministrul german al economiei, Robert Habeck, a declarat că această etapă de avertizare are un caracter preventiv și va însemna o monitorizare sporită a livrărilor de gaze.

Declanșând primul din cele trei niveluri de criză, anunțul de miercuri nu prevede, încă, restricții de aprovizionare din partea guvernului. Habeck a făcut apel la companii și consumatori să folosească gazul cu moderație. Potrivit lui Habeck, depozitele germane de gaze sunt, în prezent, pline până la 25% din capacitate.

Recomandări

OFICIAL ÎN SCHENGEN
CE CÂȘTIGI LA GALA ZF?
PUTIN TESTEAZĂ ORȘENIK
BIDEN RESPINGE ICC
MANDAT PENTRU BIBI
VREMEA REA ÎNCHIDE A1

„În prezent, nu există penurie de aprovizionare”, a declarat ministrul Economiei, Robert Habeck. „Cu toate acestea, trebuie să luăm măsuri suplimentare de precauție pentru a fi pregătiți pentru orice escaladare din partea Rusiei”.

Temerile că Rusia ar putea pune capăt livrărilor de gaze către Germania au apărut după ce președintele rus, Vladimir Putin, a cerut ca țările „neprietenoase” să înceapă să plătească pentru gazele naturale cu ruble, în loc de dolari americani sau euro, așa cum s-a convenit în contractele lor de furnizare. Germania, cel mai mare client de energie al Rusiei în Europa, a respins directiva lui Putin drept „șantaj”.

„O plată cu ruble nu este acceptabilă”, a declarat, luni, ministrul german al economiei, Robert Habeck, adăugând că „nu vom fi divizați, iar răspunsul statelor G7 este lipsit de ambiguitate: contractele vor fi respectate”.

Rusia este un element central în sistemul energetic global. Este cel mai mare exportator de petrol din lume, reprezentând aproximativ 8% din piața globală.

Rusia furnizează Europei 45% din gazele naturale, 45% din cărbune și 25% din petrol. În 2019, înainte ca pandemia de Covid-19 să deprime prețurile, veniturile din petrol și gaze naturale reprezentau 40% din bugetul federal al țării.

În 2021, petrolul și gazele naturale au reprezentat aproape jumătate din totalul exporturilor de bunuri ale Rusiei.