• Cercetările emergente sugerează că vizionarea de clipuri video scurte și cu ritm rapid îi determină pe copii să susțină mai greu activități care nu oferă satisfacție instantanee și constantă.
  • Unul dintre puținele studii care examinează în mod specific efectele TikTok asupra creierului s-a concentrat pe Douyin, echivalentul TikTok din China, realizat de aceeași companie mamă chineză, ByteDance Ltd.
  • Acesta a constatat că videoclipurile personalizate pe care motorul de recomandare al aplicației le arată utilizatorilor activează centrii de recompensă din creier, în comparație cu videoclipurile de interes general prezentate noilor utilizatori.

Cercetările emergente sugerează că vizionarea pe TikTok a clipurilor video scurte și cu ritm rapid îi determină pe copii să susțină mai greu activități care nu oferă satisfacție instantanee și constantă.

Legăturile dintre diagnosticele de tulburare de hiperactivitate cu deficit de atenție și timpul petrecut pe TikTok fac obiectul unei dezbateri, tot mai mulți factori ar putea explica o creștere constantă a numărului de cazuri. Cu toate acestea, chiar și părinții ai căror copii nu se califică pentru acest diagnostic medical spun că aceștia sunt mai distrași, scrie The Wall Street Jurnal.

Unul dintre puținele studii care examinează în mod specific efectele TikTok asupra creierului s-a concentrat pe Douyin, echivalentul TikTok din China, realizat de aceeași companie mamă chineză, ByteDance Ltd. Acesta a constatat că videoclipurile personalizate pe care motorul de recomandare al aplicației le arată utilizatorilor activează centrii de recompensă din creier, în comparație cu videoclipurile de interes general prezentate noilor utilizatori.

Recomandări

OFICIAL ÎN SCHENGEN
CE CÂȘTIGI LA GALA ZF?
PUTIN TESTEAZĂ ORȘENIK
BIDEN RESPINGE ICC
MANDAT PENTRU BIBI
VREMEA REA ÎNCHIDE A1

Scanările cerebrale ale studenților chinezi au arătat că zonele implicate în dependență au fost puternic activate la cei care au vizionat videoclipuri personalizate. De asemenea, s-a constatat că unele persoane au probleme în a controla momentul în care se opresc din vizionare.
Speculăm că persoanele cu o capacitate mai scăzută de autocontrol au mai multe dificultăți în a-și muta atenția de la stimularea video preferată„, au scris cercetătorii de la Universitatea Zhejiang din China.

TikTok a făcut anumite schimbări

O investigație a Wall Street Journal de anul trecut a descoperit că algoritmul TikTok își dă seama ce le place utilizatorilor în funcție de timpul în care aceștia urmăresc fiecare videoclip, iar apoi le oferă mai mult din același lucru. TikTok a declarat că dezvoltă în prezent modalități de diversificare a videoclipurilor pe care algoritmul său le recomandă telespectatorilor.

O purtătoare de cuvânt a TikTok a declarat că societatea dorește ca adolescenții să dezvolte de timpuriu obiceiuri digitale pozitive și că a făcut recent unele schimbări menite să limiteze utilizarea extensivă a aplicației. De exemplu, TikTok nu va permite utilizatorilor cu vârste cuprinse între 13 și 15 ani să primească notificări push după ora 21:00. De asemenea, TikTok le reamintește periodic utilizatorilor să ia o pauză pentru a ieși afară sau pentru a lua o gustare.

Copiilor le este greu să se îndepărteze de videoclipurile de pe YouTube, de asemenea, iar Google a făcut mai multe modificări pentru a ajuta la limitarea utilizării acestuia, inclusiv dezactivarea implicită a redării automate pe conturile persoanelor sub 18 ani.

National Institutes of Health finanțează un studiu pe aproape 12.000 de adolescenți pe măsură ce aceștia ajung la vârsta adultă pentru a examina impactul pe care multe experiențe din copilărie – de la social media la fumat – îl au asupra dezvoltării cognitive.

Investigatorii studiului se concentrează acum asupra impactului pe care anumite aplicații îl au asupra dezvoltării creierului copiilor.