Acum un an, când se discuta planul de revenire a economiilor după criza COVID, nimeni nu ar fi crezut că în Europa secolului 21 se va pune problema raționalizării produselor pentru că nu vor mai fi sau vor deveni prea scumpe.
Germania, cea mai puternică economie a Europei, lucrează la un plan de urgență pentru a gestiona criza gazelor în contextul războiului din Ucraina. Nemții sunt dependenți de gazele livrate de Putin și nu prea au o alternativă, cel puțin acum, pe termen scurt. Pentru a face față războiului gazelor, care a ajuns principala armă folosită de Putin în lupta cu lumea occidentală, guvernul german a cerut populației și companiilor să-și raționalizeze consumul, adică să consume mai puțin.
S-ar putea să nu mai existe gaze pentru toți dacă sancțiunile economice la adresa Rusiei cresc, iar livrările de gaze vor scădea. Plus că a intervenit și această problemă, a plății gazelor în ruble, cerută de Putin.
Germania nu este singura țară care se confruntă cu această problemă și care cere programe de raționalizare a consumului ca acum 80 de ani, când era război. Italia, Spania, Franța, Olanda, Marea Britanie, se află în aceeași situație.
Explozia prețurilor la gaze, materii prime, la cereale, creșterea prețului barilului, ține și de fluxurile de aprovizionare cu aceste produse. Rusia și Ucraina sunt furnizori prea mari pentru economia globală, pentru a putea fi înlocuiți peste noapte. Plus că nu pot fi înlocuiți.
România nu poate livra cereale ca să acopere lipsa Ucrainei și Rusiei de pe piață. Fiecare țară începe să-și limiteze exporturile ca să facă față cererii interne.
Mă tem că ne vom confrunta cu cereri din ce în ce mai mari de raționalizare a unor produse, dar și cu prețuri care nu vor putea fi plătite pentru că piața, consumatorii, nu vor avea bani suficienți.
Timp de 77 de ani am trăit într-o liniște economică destul de bună, doar cu câteva crize, dar cea pe care o traversăm acum va fi extrem de dură. Raționalizarea, adică reducerea consumului, va fi cuvântul de ordine.
Advertisment
Recomandări
Partenerii noștri