• Peste un milion de bolnavi de cancer, la nivel european, este numărul celor care nu au putut primi diagnostic în pandemie.
  • Dacă în Vest, după ce un medicament nou primește autorizație, el ajunge la pacienți în 3-4 luni, în România durează doi ani și jumătate.
  • Datele din 2020 arată și o mortalitate în exces. Două treimi din cazuri sunt atribuite non-COVID și, în special, cancerului și bolilor cardiovasculare.

Peste un milion de bolnavi, la nivel european, este numărul celor care nu au putut primi diagnostic în pandemie, iar 2,3 milioane de oameni au murit de cancer în 2022.

Pandemia s-a terminat, efectele continuă – în Europa peste un milion de bolnavi de cancer nu au putut fi diagnosticați in ultimii doi ani pentru că… medicii nu s-au ocupat de ei.

În mod tradițional, românii merg la medic doar când nu mai pot de durere sau când simptomele îi obligă – spun medicii. Problema e că în pandemie nici nu au avut de ales. Din cauza restricțiilor Covid, pacienții cu boli cronice au avut accesul limitat la spitale – cu tot ce implică: control, diagnostic, tratament. Din cauza listelor de așteptare lungi, doar 80% dintre pacienți beneficiază acum de tratament.

Recomandări

OFICIAL ÎN SCHENGEN
CE CÂȘTIGI LA GALA ZF?
PUTIN TESTEAZĂ ORȘENIK
BIDEN RESPINGE ICC
MANDAT PENTRU BIBI
VREMEA REA ÎNCHIDE A1

Un alt număr care sperie: în anii pandemiei – 2020 și 2021 – numărul internărilor persoanelor diagnosticate cu cancer a fost sub 25% față decât era în 2019.

O realitate tristă arată că în România cancerul este… „mai mortal” decât în alte țări – 283 de decese la suta de mii de locuitori față de 264, media UE. Bolile de inimă și cancerul sunt principalele cauze de deces în România.

În România situația arată rău și când e vorba de medicamente.

Dacă în Vest, după ce un medicament nou primește autorizație, el ajunge la pacienți în 3-4 luni, în România durează doi ani și jumătate.

Efecte devastatoare ale pandemiei asupra bolnavilor de cancer din Europa: un milion de cazuri au rămas nediagnosticate, iar 1 din 5 nu poate beneficia de tratament din cauza listelor lungi de așteptare din spitalele publice.

Efect secundar al pandemiei – creșterea mortalității din cauza cancerului.

Datele din 2020 arată și o mortalitate în exces. Două treimi din cazuri sunt atribuite non-COVID și, în special, cancerului și bolilor cardiovasculare.